Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

E teroare! Caz șocant la Spitalul Focșani, petrecut în urmă cu câteva ore

Un pacient aflat sub influența unor substanțe interzise a băgat groaza în pacienții secției de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani.
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Pacientul a agresat mai mulți angajați ai secției de Psihiatrie, amintind de nefericita întâmplare de la Săpoca.

Florin Sima, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean Vrancea spune că, azi, la ora 2.59, instituția pe care o reprezintă a fost solicitată să vină în ajutor la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Vrancea, unde era sesizat faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Focșani, se manifesta agresiv fizic și verbal.

Vouchere de vacanță 2019 în spitale. Anunțul Sorinei Pintea

”La fața locului s-a deplasat un echipaj compus din șase jandarmi și o autospecială, care au procedat la imobilizarea persoanei, împreună cu patrula Poliției care se afla la fața locului”, a explicat Sima, potrivit antena3.ro

Agresorul ar fi fost adus ieri de familie și internat la Psihiatrie. El este cunoscut pentru problemele sale legate de dependența de droguri.

De altfel, în urma testelor, acesta a ieșit pozitiv la etnobotanice, marijuana și canabis.

Doi dintre angajaţii Secţiei de Psihiatrie se află în prezent sub supraveghere şi sunt supuşi mai multor investigaţii medicale, după ce ar fi fost loviţi în zona capului.

Bărbatul agresiv a rămas internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Focșani.