Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

John Bolton la Chișinău: SUA nu au interese în regiune

Consilierul președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, se află într-o scurtă vizită oficială în Republica Moldova. Acesta s-a întâlnit și a discutat cu prim-ministrul Maia Sandu și o parte a cabinetului de miniștri.
Sputnik

Discuția Bolton-Sandu: Sprijinul pentru sectorul de securitate și apărare al Moldovei
CHIȘINĂU, 29 aug – Sputnik. În cadrul unei conferințe de presă, consilierul președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, i-a mulțumit premierului moldovean pentru primire, în special, înaintea vizitei Maiei Sandu în Statele Unite ale Americii. Bolton a urat succes noului Guvern de la Chișinău „în campania anticorupție, extrem de importantă pentru potențialii investitori americani, parteneri de afaceri, pentru că ei cred într-un sistem al statului de drept”, a declarat consilierul american.

Totodată, John Bolton a menționat că prevenirea și combaterea corupției ar impulsiona parteneriatele între Republica Moldova cu state din întreaga lume.

Principalul subiect dintre Maia Sandu și John Bolton a fost mediul de securitate și provocările reale din regiune și din afara regiunii, cu care se confruntă țara noastră.  

„Statele Unite ale Americii cred în suveranitatea și independența Republicii Moldova, dar trebuie să vă decideți viitorul pe interior, nu trebuie să existe o decizie din exterior”, a precizat consilierul lui Trump.

Acesta a mai adăugat că există o bogată agendă între SUA și Republica Moldova, iar vizita prim-ministrului moldovean în Statele Unite este o posibilitate de a valorifica aceste posibilități.

„Ne dorim să continuăm cooperarea în domeniul militar, în sfera economică, dar și în alte domenii, cum ar fi securitatea cibernetică, telecomunicații, energie. Este o agendă bogată pe care ambele state ar putea să o valorifice și cred că vizita dumneavoastră în SUA va fi o oportunitate de a explora unele din aceste posibilități”, a menționat John Bolton.

Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Bolton a spus că SUA susțin Republica Moldova în problema transnistreană și vor să vadă Moldova unită, dar nu un subiect al influenței externe. El a mai menționat că SUA nu au „aspirații aici în regiune” și că vor să vadă o Moldovă independentă. Totodată, oficialul american și-a exprimat speranța că țara noastră „va lua decizii în ce privește cooperarea militară, în interesul său”.