BUCUREȘTI, 21 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. Astăzi a debutat sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat 2019. Candidații au susținut proba scrisă la Limba și Literatura Română.
Mâine, 22 august 2019, este programată proba E)b – proba scrisă de Limba și Literatura Maternă.
Nu este permis în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul, informează edu.ro.
Reprezentanții Ministerului Educației Naționale spun că acei candidați surprinşi în astfel de situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Urmarea este dramatică : ei nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Modelele de subiecte pentru proba scrisă de Limba și Literatura Maternă pot fi descărcate de aici.
Sputnik va publica, mâine, subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidații, imediat ce acestea vor fi făcute publice de edu.ro.