”Acesta este motivul pentru care voi discuta, bineînţeles, astăzi, cu premierul britanic, care îmi face o vizită, despre mijloacele de a avea o ieşire a Regatului Unit fără prea multe fricţiuni, pentru că trebuie să ne batem pentru creşterea noastră economică”, a declarat Merkel.
Unii experţi se tem că un Brexit ”dur” – o reimpunere bruscă a controalelor mărfurilor şi persoanelor la frontiera dintre Marea Britanie şi UE – ar putea antrena penurii şi afecta schimburile comerciale şi creşterea pe tot continentul.
Boris Johnson va fi primit, după vizita de azi din Germania, și la Palatul Elysée de către Emmanuel Macron, adeptul unei linii şi mai dure decât cancelarul în acest dosar, întâlnirea cu președintele francez fiind programată pentru mâine.
Discuțiile lui Boris Johnson cu liderii europeni se vor continua la Biarritz, în sudul-vestul Franţei, prin prima participare a liderului conservator la un summit G7, marcat de o întâlnire cu Donald Trump, un aprig partizan al unui Brexit fără concesii.
Preşedintele american s-a declarat ”nerăbdător” să-l întâlnească pe cel pe care unii îl numesc ”Trumpul britanic”. El urmează să-i acorde prima lor întrevedere bilaterală şi să-i promită încă o dată un apetisant acord comercial bilateral.
Întâlnirile cu Merkel şi Macron se anunţă mai crispate, atât de mare este prăpastia cu privire la Brexit între cei doi lideri europeni şi cel care vrea, cu orice preţ, să-şi scoată ţara din UE.
”Vom părăsi UE la 31 octombrie şi vom face din această ţară locul unde este cel mai bine să trăieşti din lume”, a promis miercuri Johnson, într-un tweet care amintește de Trump, însoţit de un videoclip intitulat ”Viziunea mea a Marii Britanii”.
În centrul discuţiilor de la Berlin se află noile poziţii ale lui Johnson de a încerca să evite o ieşire ”dură”. Însă ele au fost respinse deja de europeni.
Johnson şi-a reafirmat ieri opoziţia faţă de dispoziţia controversată cu privire la Irlanda, numită „backstop” sau ”plasa de siguranţă”. Ea figurează în acordul retragerii din UE încheiat de precedentul Guvern al Theresei May.
Acest dispozitiv prevede ca, în lipsa unei soluţii mai bune la finalul perioadei de tranziţie şi în vederea evitării unei reimpuneri a unei frontiere între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, Regatul Unit să rămână cu totul într-un ”teritoriu vamal unic” cu UE. Însă ”Brexiter”-ii exclud acest lucru.
Preşedintele Consiliului European Donald Tusk l-a refuzat fără drept de apel imediat. ”Cei care sunt împotriva «backstopu»-ului şi care nu propun alternative realiste sunt în realitate în favoarea reimpunerii unei frontiere”, a spus președintele Consiliului European.
Merkel a explicat, de asemenea, într-o vizită în Islanda că UE este cu siguranţă ”dispusă” să încerce să găsească ”soluţii concrete” în vederea evitării ”backstop”-ului, dar fără să renegocieze acordul.
Aceste prime vizite în străinătate ale noului premier urmează să-i permită, relevă presa garmană, să se adreseze alegătorilor britanici.
Majoritatea liderului conservator în Parlament este de un singur vot, iar Partidul Laburist al lui Jeremy Corbyn pregăteşte o ambuscadă prin care să doboare Guvernul.
”Britanicii trebuie să aibă sentimentul că lipsa acordului este cel mai mic rău în comparaţie cu faptul că Londra cedează în faţa Bruxellesului”, decriptează în ediţia de miercuri Süddeutsche Zeitung, convins că ”«oferta» făcută Bruxellesului este o «farsă»” şi că ”BoJo” se ”îndreaptă” către o ieşire fără acord (”no deal”).