Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Soarta autostrăzii care va lega România și Republica Moldova și podul peste Prut

Ministrul român al Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat vineri că autostrada care face legătura cu Republica Moldova va fi declarată obiectiv de importanţă naţională.
Sputnik

BUCUREŞTI, 16 aug – Sputnik, Doina Crainic. Autostrada care face legătura dintre Târgu Mureş, Iaşi, Ungheni şi podul de peste Prut va fi declarată obiectiv de importanţă naţională, a anunţat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

La Iaşi a avut loc o întrevedere dintre reprezentanţii asociaţiilor ce militează pentru autostrada A8, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Vom introduce în următorul CSAT şi Autostrada Marii Uniri ca obiectiv strategic de importanţă naţională, adică tronsoanele Târgu Mureş - Târgu Neamţ, Târgu Neamţ - Iaşi, Iaşi - Ungheni, inclusiv podul de peste Prut, şi vom păstra legătura. O dată la două săptămâni ne vom întâlni şi vom vedea paşii care s-au făcut pe acest obiectiv”, a afirmat Răzvan Cuc.

Potrivit ministrului, soluţia declarării autostrăzii A8 ca obiectiv de importanţă naţională a fost adoptată pentru a putea beneficia de finanţare de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta iniţială de finanţare prin parteneriat public-privat.