Ea a dat asigurări că va rămâne în politică, dar că nu va avea ”activitate politică intensă”, reacționând astfel la dubiile legate de capacitatea sa de a ocupa funcția ca urmare a crizelor sale de tremurat.
Merkel a subliniat de asemenea că nu are intenția de a ocupa un post, oricare ar fi acela, la nivelul UE.
Cancelarul a reamintit că a intrat în politică ”la finele anilor 80” și că e imposibil ”de spus că era un curs de inițiere”, după care a vorbit despre ceea ce va urma să facă după sfârșitul carierei politice.
”Voi încerca să dorm un pic mai mult și să merg la concert sau la operă cu soțul meu sau cu prietenii”, a spus ea.
Redactorul șef al publicației, Andreas Ebel, a întrebat-o pe Merkel ce ar dori să citească despre sine în manualele de istorie peste 50 de ani.
”Ea a făcut cât de bine a putut”, a răspuns cancelarul zâmbind.
La finele lui 2018, Angela Merkel a părăsit fotoliul de președinte al CDU, rămânând totuși cancelar. Ea a declarat că avea intenția să își onoreze până la capăt mandatul de cancelar.