Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Se strică vremea, fenomene meteo extreme în următoarele zile – Cod galben

Meteorologii anunţă că, după zilele de caniculă, urmează manifestări de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente. De când se strică vremea.
Sputnik

BUCUREŞTI, 13 aug – Sputnik, Doina Crainic. ANM a emis o avertizare meteo de cod galben valabilă astăzi, 13 august, în cea mai mare parte a ţării. Canicula va persista pe arii extinse în zonele de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa în general între 34 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice și sud-vestice.

Local, în noaptea de marți spre miercuri (13/14 august), temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

ANM a emis şi o informare meteo pentru intervalul 14 august ora 9 – 16 august, ora 9, când vor fi perioade de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice și nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat și în restul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Pe parcursul zilei de miercuri (14 august), disconfortul termic și canicula vor persista în sudul, estul și centrul teritoriului.