Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Parlamentul European, în plin scandal: s-a scumpit mâncarea la cantină!

Creșterea prețurilor la cantina Parlamentului European dă naștere unui scandal, angajații instituției reclamând faptul că a fost făcută pe ascuns, în timp ce cantinele care deservesc Comisia Europeană și Consiliul sunt mai ieftine.
Sputnik

Maria Grapini și Carmen Avram îl desființează pe omul lui Cioloș din Parlamentul European
BRUXELLES, 12 august- Sputnik, Daniela Porovăț.Preluarea cantinei Parlamentului European de către altă companie, ca și adăugarea TVA-ului belgian la produse, au dus la creșteri semnificative în prețul mâncării de la cantina Parlamentului European care îi deservește pe angajații instituției, un loc care își câștigase popularitatea prin prețurile sale accesibile.

Acum însă, angajații Parlamentului protestează din cauza creșterii prețurilor, o mișcare făcută pe ascuns, pe care o acuză ca fiind fără justificare și fără anunț prealabil, ceea ce creează probleme pentru funcționarii obișnuiți care se confruntă oricum cu prețuri foarte ridicate la Bruxelles din cauza existenței instituțiilor europene în oraș și a existenței unei clase de clienți cu mulți bani (europarlamentarii, funcționarii superiori, lobbiștii multinaționalelor).

Scumpirea are loc într-o perioadă în care angajații Parlamentului European sunt în vacanță și are un cuantum de la 25 la sută până la sută la sută.

De exemplu, celebrii cartofi prăjiți belgieni, au ajuns de la 2 euro la 2,5 euro, în timp ce supa zilei a trecut de la 80 de eurocenți la 1 euro.

Anterior, TVA-ul țării gazdă, Belgia, nu era adăugat la produse, dar scumpirea vine și ca urmare a preluării cantinei de către o altă companie din data de 5 august.

În schimb, cantinele Comisiei Europene și ale Consiliului sunt mai ieftine, ceea ce crește rivalitatea dintre Parlament și cele două instituții menționate.

De exemplu, o supă specială la Comisie costă doar 63 de cenți, în timp ce echivalentul la cantina Parlamentului este 1,30 euro, și până și cea mai ieftină, supa zilei, este 1 euro.

La fel, salata de la Comisie este doar 82 de cenți, față de 1,30 euro, prețul nou de la cantina Parlamentului.

Prețurile mici, comparativ cu costurile din afara instituțiilor europene, se datorează subvenționării de care au parte aceste cantine, dar cum subvențiile au fost reduse, au început să crească și prețurile.