BRUXELLES, 12 august- Sputnik, Daniela Porovăț. "PNL solicitată convocarea unei sesiuni extraordinare atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat. Este foarte important ca, înainte de începerea sesiunii ordinare, Parlamentul României să-şi clarifice poziţia pe câteva proiecte de lege aflate în dezbaterea parlamentară şi care sunt de interes public. (...) Este posibilă convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 26-30 august", a declarat Raluca Turcan după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
Deputatul a spus că parlamentarii PNL sunt dispuşi la acest efort, iar unii dintre ei au semnat deja pentru convocarea acestei sesiuni. ”În perioada următoare aşteptăm decizia politică a celor care au majoritatea. Dacă nu, vom apela la articolul constituţional de convocare a sesiunii extraordinare cu o treime din numărul deputaţilor sau senatorilor”, a declarat Turcan.
Printre urgențele pentru sesiunea parlamentară extraordinară, Raluca Turcan a indicat legea privind recursul compensatoriu şi legea privind Secţia de investigare a magistraţilor care ar trebui dezbătute și respinse, potrivit liberalilor.
Turcan a mai indicat alte două proiecte care ar trebui incluse în sesiunea extraordinară:
"Sunt două proiecte cu impact economic şi social aflate în dezbaterea Parlamentului care trebuie tranşate din punct de vedere decizional: OUG 114, care a blocate investiţiile, a alungat investitorii, creditarea şi care a crescut taxele şi tarifele în România, şi OUG 51, sesizată inclusiv de Avocatul Poporului pe probleme de constituţionalitate, prin care transportul judeţean scos din sfera serviciilor publice", a arătat reprezentantul PNL.
În plus, liberalii solicită şi respingerea proiectului referitor la amnistie şi graţiere.