Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Franța se implică în cazul miliardarului pedofil din SUA, ”sinucis” în închisoare

Doi miniştri francezi au solicitat astăzi deschiderea unei anchete în Franţa cu privire la cazul Jeffrey Epstein, un finanţist american despre care ”s-a sinucis” în închisoare în timp ce era urmărit penal pentru agresiuni sexuale asupra unor minore.
Sputnik

BRUXELLES, 12 august- Sputnik, Daniela Porovăț. ''Ancheta americană a evidenţiat legături cu Franţa. Astfel, ni se pare fundamental pentru victime ca în Franţa să se deschidă o anchetă, astfel încât să fie totul clar'', se arată într-un comunicat al secretarilor de stat Marlene Schiappa (Egalitate femei/bărbaţi) şi Adrien Taquet (Protecţia copilului), fără a oferi detalii suplimentare în această etapă a anchetei.

''Moartea domnului Epstein nu trebuie să priveze victimele de justiţia la care au dreptul: este o condiţie esenţială pentru reconstrucţia lor, este de asemenea o condiţie pentru o protecţie mai eficientă a viitorului altor fete în faţa acestui tip de reţele organizate, în faţa acestui tip de prădători'', au scris Schiappa şi Taquet.

Într-o scrisoare adresată procurorului Republicii din Paris şi reprodusă pe site-ul revistei L'Obs, asociaţia Innocence en danger (IED) (Inocenţa în pericol) indică faptul că i-a trimis procurorului un raport pe 23 iulie şi subliniază că ''Franţa este preocupată de acest dosar deoarece investigaţii efectuate de FBI dezvăluie implicarea mai multor persoane cu cetăţenie franceză''. IED citează o ''sursă de încredere'' conform căreia ''mai multe victime ale reţelei de prostituţie create de Jeffrey Epstein şi complicii săi au şi cetăţenie franceză''.

Se cere pedeapsa cu moartea în România - Reacții radicale după crime și după decizia SUA

Moartea în închisoare a finanţistului american Jeffrey Epstein, în vârstă de 66 de ani, a dat naştere imediat suspiciunilor şi unui scandal uriaș în Statele Unite, unii crezând mai mult în ipoteza unei crime decât în cea a sinuciderii, din cauza numeroaselor conexiuni ale cazului cu cercurile de putere.

Epstein, care fusese plasat în detenţie la 8 iulie pentru exploatare sexuală şi asociere cu infractori în vederea exploatării sexuale a zeci de minore în reşedinţele sale de lux, în special din New York şi Florida, a fost găsit spânzurat sâmbătă dimineaţă în celula sa dintr-o închisoare federală din Manhattan. Moartea sa este anchetată Biroul Federal de Investigaţii (FBI).