Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Maduro: Atentatul la viața mea a fost organizat la indicația lui John Bolton

Maduro afirmă că atentatul la viața lui, organizat acum un an, a avut loc la indicația consilierului președintelui SUA, John Bolton.
Sputnik

Casa Albă: Vom utiliza toate mijloacele pentru răsturnarea lui Maduro
BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat că dispune de dovezi că atentatul la viața lui de acum un an a fost realizat la indicația consilierului președintelui SUA pentru securitatea națională, John Bolton, însă nu are temei să-l acuze pe Donald Trump.

Tentativa de asasinare a lui Maduro a avut loc pe 4 august 2018. Potrivit ministrului Comunicațiilor și Informațiilor al Venezuelei, Jorge Rodríguez, în timpul paradei din Caracas, spre tribuna pe care se afla președintele s-au îndreptat câteva drone cu explozibil. Potrivit lui, în urma atentatului au fost răniți șapte gardiști, iar președintele nu a avut de suferit.

"A trecut un an de la atentat. Pot spune astăzi că am dovezi că atentatul a fost organizat la indicația lui John Bolton din Casa Albă... Totul duce la John Bolton, care are o imaginație de criminal, un mod de gândire de asasin... Nu îl pot acuza pe președintele Trump, nu pot s-o fac acum, însă am toate temeiurile să cer investigații în ceea ce privește John Bolton", a declarat el într-un interviu oferit jurnalistului american, Max Blumenthal.

Maduro îl mai acuzase anterior pe Bolton că ar planifica asasinarea lui. În afară de aceasta, șeful statului declarase că, consilierul președintelui SUA “coordonează un plan terorist de imixtiune în problemele interne ale Venezuelei”.