Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

A fost emis mandat de arest pe numele lui Plahotniuc

O judecătorie din Moscova a emis un mandat de arest pe numele lui Vladimir Planotniuc.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 aug - Sputnik. Instanța de judecată a raionului Tver, Moscova, a eliberat un mandat de arest pe numele fostului președinte al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc într-un dosar penal, intentat pentru înființarea unei structuri criminale și trafic de droguri, anunță RIA Novosti, cu referință la purtătorul de cuvânt al judecătoriei, Svetlana Skachkova.

“A fost aprobată solicitarea pentru arestul preventiv”, a declarat ea.

Reamintim că pe 26 iunie MAI a anunțat că Departamentul de Investigații al MAI al Rusiei a pornit o cauză penală în privința liderilor și membrilor unei comunități criminale transnaționale, care a organizat un canal de trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Hașișul din Africa de Sud era adus în țările CSI, tranzitând statele Uniunii Europene, urmând să fie comercializat ilegal inclusiv pe teritoriul Federației Ruse.

Potrivit informației publicate pe site-ul MAI al Rusiei, această comunitate criminală, constituită ca o uniune a mai multor grupări organizate (subdiviziuni), a fost înființată și condusă, în perioada iunie – august 2012, de Oleg Pruteanu și alte persoane originare din Republica Moldova și Spania.

Încă un dosar penal pe numele lui Plahotniuc, deschis în Elveția – Detalii

În urma unor acțiuni operative de investigare, efectuate în perioada august 2012 – iunie 2019, angajații Departamentului de Investigații al MAI al Rusiei, Direcției Generale Antidrog a MAI, în cooperare cu colegii din Republica Moldova, Belarus și Spania, în cadrul operațiunii speciale “Fractura din Pirinei”, au identificat și trași la răspundere penală peste 60 de membri ai sindicatului internațional de trafic de droguri. Au fost confiscate peste o mie de kilograme de hașiș.

Oamenii legii au stabilit că fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, dispunând de pârghii pentru influențarea situației politice și a structurilor de stat, utilizând metode criminale de influențare a persoanelor care i-au opus rezistență, în scop de îmbogățire personală, a intrat în cârdășie criminală cu liderii crimei organizate din Republica Moldova, inclusiv cu cei aflați în vârful ierarhiei criminale.
Potrivit informațiilor disponibile, deja în 2012, Vladimir Plahotniuc a devenit unul din liderii sindicatului de trafic transnațional de droguri, acordându-le protecție membrilor acestuia. Interacțiunea cu organizatorul comunității criminale, Oleg Pruteanu, precum și controlul direct asupra activităților criminale, la indicația lui Vladimir Plahotniuc, era realizată de sportivul profesionist Constantin Țuțu, fost deputat în Parlament din partea Partidului Democrat din Moldova, acesta fiind persoana lui de încredere.

În urma activităților de investigații, anchetatorii și grupele operative au reușit să descopere o schemă complexă de activități ilegale ale organizației criminale secrete, cu mai multe niveluri, pe teritoriul Rusiei și altor state, să colecteze dovezi care confirmă existența unor relații criminale între membrii structurii, uniți de intenții și scopuri comune de obținere a profitului din comerțul cu droguri. Investigațiile preliminare în cadrul dosarului penal continuă, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI al Rusiei, Irina Volk.