„Discutam într-o emisiune de la o altă televiziune acest subiect și eu am spus următoarele: cred că trebuie să facem în școli o campanie, și am și pornit campania, am dat deja comunicat de presă, trebuie să facem o campanie și noi în școală să-i educăm să se apere, să se auto-apere. Și am continuat: eu am învățat asta de acasă să nu mă urc într-o mașină străină, cu un străin. Asta am spus”, a lămurit fostul ministru.
Ea a adăugat că declaraţia sa a fost ruptă din context şi că este ultimul om care ar fi putut intenţiona să transmită vreun gând rău către familia Alexandrei.
„Eram ultimul om să mă uit urât la familia Alexandrei sau să nu fiu extrem de frământată de ceea ce s-a întâmplat cu aceste fete pentru că, în primul rând, sunt profesor, asta am spus mereu, și Alexandra, și Luiza aveau aproape vârsta studenților mei”, a subliniat Andronescu, într-o emisiune la Realitatea TV.
Fostul ministru al Educaţiei s-a referit şi la profesia pe care a exercitat-o „cu credință și chiar cu foarte multă bucurie și pasiune”. Având în vedere că a lucrat toată viaţa în învăţământ şi cunoaşte foarte bine acest sistem, nu are cum să facă vreo ceva rău la adresa lui, a adăugat ea.
„Am lucrat toată viața în învățământ, evident cunosc acest sistem. N-am cum să fac lucruri rele la adresa lui. Poate nu întotdeauna am avut răgazul să explic lucrurile pe care le-am făcut, pentru că mi s-a părut mai important să faci decât să explici”, a explicat Ecaterina Andronescu.