BUCUREŞTI, 31 iul – Sputnik, Doina Crainic. La aproximativ zece zile după moartea unei femei de 34 de ani, împinse pe șine într-o gară din Germania, în urmă cu două zile a avut loc o tragedie similară în Frankfurt pe Main. Pe 29 iulie, un bărbat a împins-o pe o mamă și pe băieţelul ei în fața unui tren. Copilul a murit pe loc, dar mama a supraviețuit. Un alt bărbat, împins de același om, a reușit să se salveze.
În acest context, politicienii şi specialiştii caută soluţii şi vin cu propuneri pentru creşterea siguranţei pasagerilor în gări. Astfel, deputatul liberal (FDP) Torsten Herbst a declarat pentru publicaţia Bild că „o supraveghere video mai intensă și personal suplimentar de securitate în gări” ar creşte nivelul de siguranță, potrivit ziarulromanesc.de.
Pe de altă parte, Jörg Radek, președintele adjunct al sindicatului Poliției, consideră că suplimentarea numărului de poliţişti în gări nu ar putea preveni astfel de „crime abominabile”. Radek pledează pentru „limitarea accesului pasagerilor în gări prin metode tehnice, până la sosirea și oprirea trenurilor”. Astfel de măsuri au fost luate deja pe anumite peroane din Londra.
De asemenea, societatea germană de căi ferate Deutsche Bahn propune ca accesul pe peroane să aibă loc numai pe baza biletelor de călătorie. Totuşi, asociația călătorilor „Pro Bahn” consideră că o astfel de măsură ar fi „aproape imposibil de pus în aplicare din punct de vedere logistic”.
Deocamdată, soluţia cea mai „la îndemână” rămâne aceea ca pasagerii să nu aştepte niciodată trenul aproape de şine. „Dacă toată lumea respectă regulile, măsurile acestea ajung pentru a avea gări sigure”, a declarat pentru publicația Bild Valerie Wilms, reprezentanta ecologiștilor germani în probleme de trafic.
Ministrul federal de Interne, Horst Seehofer, și-a interupt concediul, „în contextul mai multor crime grave în ultima perioadă”, pentru a se consulta, la Berlin, cu șefii autorităților de securitate. Rezultatele dezbaterilor vor fi prezentate într-o conferință de presă.