”Înregistrările le-am văzut după-amiază, după ce colegii mei au făcut transcriptul. Părinții au ascultat, adică vărul meu da. Am rugat-o pe soția mea, am făcut în așa fel cât să se audă reacția.Reacția părinților nu pot să o exprim. E sfâșietor. Nu am ce să explic”, a declarat Cumpănașu.
”Un alt polițist a vorbit de pe telefonul lui de imbecil ce e. A prezentat ce a vrut el. A greșit foarte mult prin asta. A vulnerabilizat-o foarte mult. Trebuia să sune doar o dată, iar primul dobitoc trebuia să îi spună nu mai sunați că vă localizăm după asta, ștergeți apelurile și vă vom găsi”, a mai spus unchiul fetei.
Acesta afirmă că părinții ei sunt ”niște oameni extrem de simpli, de modești, de calzi, de buni. Sunt oameni de la țară care au crescut-o în acel spirit. Era un copil cuminte, normal. Nici nu puteai să ai tupeul să îi spui vino mâine că a plecat cu unul. Nu era cu cluburi, cu fustițe, cu anturaje”.
Alexandru Cumpănașu a spus apoi, încă o dată, că vărul său s-a dus la poliție încă de miercuri seară.