BRUXELLES, 29 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Sondajul inițiat de Hotnews pare o consultare publică normală în condițiile în care opinia publică este bulversată de bâlbele autorităților române și se caută responsabilii. Dar publicația a găsit o formulă prin care să îl scoată pe Iohannis din schemă, deși STS-ul este în subordinea sa. Și anume, dintre categoriile demisionarilor lipsește președintele țării, apare în schimb premierul Dăncilă și Guvernul PSD, la pachet.
Celelalte categorii vizate sunt ”toți șefii instituțiilor implicate”, ”șefii procurorilor”, ”Toată conducerea poliției”, precum și un ciudat capitol ”A demisionat deja cine trebuia”.
În condițiile în care publicul Hotnews este înclinat să îl sprijine pe Iohannis, de ce i-a fost frică publicației să îl nominalizeze și pe președintele țării printre categoriile demisionare? Se temea ca nu cumva să se afle că până și cititorii săi ar putea opta pentru demisia președintelui?
Ultimele zile au fost de altfel martorele unor încercări disperate ale susținătorilor lui Iohannis, dintre cei aflați la vedere sau dintre cei care operează în umbră, de a-l exonera pe președinte de orice responsabilitate în cazul eșecului autorităților în prevenirea crimei din Caracal, în ciuda faptului că STS este sub directa subordonare a lui Iohannis prin CSAT, ceea ce și explică demisa rapidă și fără prea multe comentarii a directorului acestei instituții, pentru a stinge focul de la Cotroceni.