Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Fost ofițer SRI, adevărul despre cartelele pre-pay: ”Nu vă mai lăsați păcăliți”

Daniel Dragomir spune că după tragedia din Caracal vede reluate tot felul de propuneri în scopul repunerii pe tapet a subiectului cartelelor și a legilor Big Brother.
Sputnik

Exploziv! Șeful Comisiei SRI, dezvăluiri despre cum a fost vânat președintele
BUCUREȘTI, 29 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Fostul ofițer SRI precizează că propunerile de readucere în atenția opiniei publice a subiectului cartelelor și a legilor Big Brother au venit inclusiv din zona guvernamentală și chiar din partea unor oameni din anturajul premierului Viorica Dăncilă.

Dragomir afirmă că el cunoaște personal, în cazuistica anti-teroristă, multiple cazuri – inclusiv legate de rețele de crimă organizată – în care infractorii foloseau oameni ai străzii sau, pur și simplu, oameni amărâți ori intermediari în scopul achiziționării, cu banii jos, a cartelelor pre pay. Vorbim de 10-100-1000 de cartele.

Multe rețele criminale folosesc cartelele pre pay în roaming.

”Azi, nici o rețea infracțională nu mai folosește telefoane ”deschise”. Cumpără o tabletă de 2 lei, se conectează la un wi-fi la o cafenea, instalează aplicații, comunică criptat etc. Nu e fizică nucleară. Hello. Suntem în anul 2019. Chiar și Printzul meu cel mic folosește VPN”, a scris Dragomir. 

Sursa citată a explicat cp, după toate nebuniile tehnice din ultimii ani – dezvăluiri, wikileaks etc – rețelele adevărate de criminali, spioni, teroriști au adoptat un mod de operare mult mai sofisticat și mai atent, mai conspirat.

”Nu vă mai lăsați păcăliți. Maior și Coldea aveau marota asta cu pre-pay și Big Brother nu pentru ”interesul național”, nu ca să vă protejeze pe voi de teroriși, criminali organizați, violatori, tâlhari sau ”corupții” neamului. Nu. Erau doar niște băieți deștepți în spate și erau interese de bani. Sute de milioane de euro, în spatele acestor tâmpenii. Mai vorbim și de asta. La momentul potrivit”, a precizat Daniel Dragomir.

Acesta a transmis tuturor să nu se mai lase păcăliți, pentru că este vorba despre multă manipulare. Și aceasta pentru că munca adevărată de informații sau cea de poliție este mult mai grea și mai subtilă decât filmele cu James Bond.

”De aceea se cheamă muncă și nu ”combinație” pe bani mulți, așa cum face statul paralel”, a concluzionat Dragomir.