Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Suspectul de crimă Gheorghe Dincă, din Caracal, arestat. Declarații șoc

Astăzi, Tribunalul Dolj a decis arestarea preventivă a presupusului criminal din Caracal, suspectat că ar fi ucis o adolescentă în vârstă de 15 ani din localitatea Dobrosloveni, județul Olt.
Sputnik

BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Gheorghe Dincă a fost acuzat de trafic de minori și viol.

Alexandru Bogdan, avocatul inculpatului, spune că, până în acest moment nu există probe pentru ca Dincă să fie acuzat de comiterea infracțiunii de crimă. În fața anchetatorilor, inculpatul a descris ce a făcut în perioada în care se presupune că ar fi comis faptele.

Avocatul spune că activitățile descrise de clientul său în această perioadă nu includ vreo activitate infracțională și că, din ceea ce a observat, nu prea sunt persoane pe care să le indice ca martor.

"Sunt nişte indicii care se pot ridica şi la nivel de probă, însă nu sunt suficiente pentru o acuzaţie atât de gravă, probele urmând să se stabilească prin expertiză de specialitate, pentru a se vedea inclusiv de ce natură erau acele oase care s-au descoperit. Este prematur să se discute despre vinovăţie în baza acestor indicii", a afirmat avocatul Alexandru Bogdan, desemnat de Baroul Dolj să îl reprezinte pe inculpate, potrivit dcbusiness.ro

Presupusul criminal, suspect de trafic de persoane pentru soldații NATO de la Deveselu

Mai mult, avocatul a precizat că apelul efectuat de adolescentă la 112 a fost realizat de pe telefonul inculpatului, numai că acesta din urmă nu a recunoscut.

"Poziţia dânsului este că nu cunoaşte aceste fete, nu ştie despre ce este vorba", a mai afirmat avocatul, care a precizat că nu îl cunoaşte pe inculpat, fiind desemnat de Baroul Dolj să fie apărător în acest caz.

Sursa citată a explicat că suspectul a declarant că hainele găsite la el acasă aparțineau familiei sale și nu erau ale altei persoane, iar despre oase a spus că are câini și a folosit oase de altă natură.

Gheorghe Dincă a contestat decizia Tribunalului Dolj.