BUCUREȘTI, 22 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministrul Finanțelor Publice a explicat, în legătură cu discuția programată pentru această săptămână, că el a propus ca aceasta să fie una transparentă.
De ce nu întrebăm și discutăm cu studenții: continuăm să sprijinim această zonă dar, după terminarea facultății, nu cumva ar fi corect din toate punctele de vedere ca studenții, un număr de ani de zile, să lucreze în România? Nicăieri în Europa nu este o astfel de formă”, a precizat demnitarul.
Sursa citată a adăugat că statul român investește foarte mult în studenți, dar, din păcate, după aceea, mulți aleg să plece, să lucreze în afara țării.
Teodorovici a explicat că se dau acele credite, împrumuturi pe termen lung pentru studenți și că ar fi bine să se pună acest lucru în balanță, astfel încât tinerii să rămână să lucreze aici.
În ședința Comitetului Executiv Național al PSD au fost discutate, potrivit declarațiilor lui Eugen Teodorovici, principii care vor sta la baza primei rectificări bugetare din 2019, fiind înaintate câteva propuneri de măsuri, dintre care două au fost convenite ”de principiu”.
Una dintre acestea este legată de gratuitatea pe calea ferată de care beneficiază studenții, informează bugetul.ro.