CHIȘINĂU, 19 iul – Sputnik. Comisia Electorală Centrală s-a convocat vineri, 19 iulie în ședință extraordinară.
Pe ordinea de zi a ședinței au figurat mai multe chestiuni, inclusiv cea cu privire la alegerea președintelui și vicepreședintelui Comisiei. Astfel, noul președinte al CEC este Dorin Cimil. Vicepreședinte al CEC a fost votat Vladimir Șarban, iar în funcția de secretar a fost ales Maxim Lebedinschi.
Președintele a fost ales cu șapte voturi pentru, unul contra și o abținere. Vicepreședintele a fost ales cu opt voturi pro și unul împotrivă, iar secretarul - cu șapte voturi pentru, unul împotriva și o abținere.
Amintim că președintele Comisiei, Alina Russu și-a depus cererea de demisie din funcția de membru al CEC pe 2 iulie. Ulterior, Parlamentul a luat act de demisia acesteia, dar și a vicepreședintelui CEC Rodica Ciubotaru și a membrului CEC, Iurie Ciocan.
Pe 16 iulie, Parlamentul a confirmat, cu votul deputaților majorității parlamentare, trei noi membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC). A Dumitru Pavel înaintat de fracțiunea Platforma DA-ACUM, Dorin Cimil, susținut de fracțiunea PAS-ACUM și Maxim Lebedischi, propus de fracțiunea PSRM.
Noul șef al Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimi,l este doctor în drept, conferențiar universitar, Facultatea de Drept a Universității de drept din Moldova.
Este licențiat în drept al Universitatea de Stat din Moldova, 1995. Și-a făcut doctoratul la Universitatea de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov, 2001.