Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Trecutul tumultuos al lui Mircea Geoană, viitor secretar general adjunct al NATO

Mircea Geoană, anunțat astăzi ca viitor secretar general adjunct al NATO, a avut un trecut tumultuos, plin de realizări, dar și de controverse
Sputnik

Mircea Geoană, prima declarație după anunțul că va fi secretarul general adjunct al NATO
BRUXELLES, 17 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Mircea Dan Geoană s-a născut pe 14 iulie 1958, la București, așadar anunțul privind numirea sa ca secretar general adjunct al NATO are loc la puțin timp după aniversarea vârstei de 61 de ani.

A fost președintele PSD, iar după ce a pierdut președinția partidului în fața lui Victor Ponta și-a înființat propria formațiune, Partidului Social Românesc, în aprilie 2015, care a dispărut imediat de pe radarul politicii, fiind un eșec total.

Acualmente, Mircea Geoană este președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit.

Cariera sa a explodat din momentul în care a devenit ambasador al României în SUA la numai 37 de ani, în 1996, după ce a fost remarcat și promovat în cadrul MAE de Adrian Năstase. Tot lui Adrian Năstase îi datorează funcția de ministru de Externe din perioada 2000-2004, iar la alegerile prezidențiale din 2004 a făcut tandem cu candidatul Năstase, el fiind propunerea pentru postul de premier al PSD.

După victoria lui Traian Băsescu, Mircea Geoană a candidat împotriva lui Ion Iliescu la președinția PSD și a obținut o victorie surprinzătoare, fiind președinte al acestui partid din aprilie 2005 până în februarie 2010. A fost, de asemenea, președinte al Senatului României din decembrie 2008 până în noiembrie 2011. Episodul celebru din noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, când Geoană și-a clamat seara victoria cu sintagma ”Mihaela, dragostea mea”, iar apoi a aflat dimineață că a pierdut rușinos alegerile, a devenit emblematic în presa românească pentru un succes trâmbițat înainte de vreme și contrazis de realitate.

De perioada când conducea PSD se leagă și umbrele din biografia sa, criticii reproșându-i apropierea prea mare de Marian Vanghelie, sinecura cumnatului său Ionuț Costea, pus președinte al EximBank, dar și obstinația lui Geoană de a rămâne în vila de protocol a RAPPS din momentul în care a ajuns ministru de Externe și până când a fost dat afară din PSD și din Guvern de Victor Ponta în 2014.