„Domnule Tudorache o să vă răspund în mod special. Nu funcționarii și diplomații României au realizat Președinția. Președinția a fost condusă de Guvernul României. La fiecare reuniune, ministrul a prezidat lucrările. A fost o foarte bună cooperare pentru care i-am felicitat pe experții noștri, pe toți cei care s-au implicat, pe toți cei care au acționat cu adevărat pentru România și nu împotriva României”, i s-a adresat Dăncilă europarlamentarului PLUS după ce acesta, spre desoebire de alți eurodeputați străini, a avut cuvinte dure la adresa României și a Guvernului pentru felul în care Bucureștiul a îndeplinit președinția Consiliului UE.
Iar contraofensiva lui Dăncilă nu s-a oprit aici:
”Cu câteva minute înainte cineva mă întreba ”Credeți că eurodeputații români vor fi uniți în a aduce un plus de imagine României?”. Atunci am spus „Da”. Acum plec dezamăgită. Cu oameni ca dvs. nu vom aduce un plus României. Lăsați să rezolvați problemele acasă. Nu veniți cu ele în Parlamentul European, pentru că aceste lucruri nu aduc un plus de imagine țării noastre”.
Premierul a făcut apoi o observație evidentă pentru toți cei prezenți: ”Toată lumea a felicitat Președinția României. Au fost și lucruri pe care unii dintre eurodeputați au crezut că le putem face mai bine, dar nu au criticat. Nu o să vedeți aici în Parlament foarte mulți eurodeputați care își critică țara, dar dumneavoastră ați făcut-o atunci când vicepreședintele Comisiei Europene a spus că în România are un motiv de sărbătoare”, a arătat Dăncilă micimea gestului făcut de europarlamentarul PLUS.
Ea i-a atras atenția lui Tudorache să se documenteze înainte de a vorbi:
„Mai mult decât atât, vreau să vă spun că UE, documentați-vă un pic înainte, nu are atribuții pe sănătate, educație și cultură, ci vine cu proiecte. Deci ați vorbit și despre trei elemente pe care nu le cunoașteți. Cred că nu știți nimic despre realizările Președinției României la Consiliul UE. Nu cunoașteți faptul că pe timpul Președinției o țară nu poate interveni, trebuie să fie un facilitator de consens și asta a făcut România”
Premierul a mai declarat că a găsit consens în toate instituțiile europene, dar nu l-a găsit tocmai la unii politicieni români care caută scandalul ca să se dea importanți: ”Cetățenii nu au nevoie de scandal, cetățenii au nevoie de lucruri care să îi ajute în viața de zi cu zi, de politici mai apropiate de ei, nu de lucruri pe care să le aducem în spațiul public crezând că avem mai multă însemnătate din punct de vedere politic”, a remarcat Dăncilă.