Viorica Dăncilă, în discursul de deschidere al dezbaterilor privind președinția României la Consiliul UE, a declarat că s-a implicat ”personal şi cu toată dăruirea în buna desfăşurare a acestei Preşedinţii şi dintr-o motivaţie personală, determinată de ataşamentul profund faţă de idealul proiectului european. Fac parte din generaţia care s-a maturizat cu această aspiraţie la deplinătatea integrării europene şi a recunoaşterii acesteia pentru România”, a spus premierul român.
Ea a atras atenția asupra combaterii unei Europe cu mai multe viteze:
„Proiectul nostru nu trebuie să promoveze o Europă cu mai multe viteze şi nici a cercurilor concentrice. România va continua să promoveze obiectivului comun de consolidare a proiectului european şi va urmări, în acelaşi timp, definitivarea integrării sale. Mă refer aici, desigur, la integrarea deplină a ţării noastre în Spaţiul Schengen, în cadrul căruia acţionăm deja, ca membru de facto”, a fost mesajul lui Dăncilă în forul european.
Ea a făcut referire și la MCV:
”Este important însă să nu existe diferenţe între statele membre, falii care să să creeze standarde diferite pentru cetăţenii europeni. Prin exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, România a confirmat statutul de stat membru cu drepturi depline, ceea ce ne arată legitimitatea aspiraţiei noastre de încheiere a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)”.
Imediat după discursul premeierului, vicepreședintele Comisiei Europene și comisar european pentru Uniunea Energiei, Maros Sefcovic, i-a mulțumit călduros premierului Viorica Dăncilă pentru președinția României la UE și a evidențiat multele progrese făcute în cadrul Uniunii prin eforturile Guvernului României.
Dimpotrivă, Andrei Kovatchev, europarlamentar PPE, vorbind în numele PPE, i-a mulțumit lui Iohannis, chiar dacă acesta nu era de față și nici nu avea legătură cu activitatea României pentru desfășurarea președinției UE. Dar reprezentantul PPE a făcut mereu referire la Iohannis, la Summit-ul de la Sibiu și la statul de drept, ca să șteargă impresia aprecierilor extrem de apreciative făcute de vicepreședintele Comisiei la adresa premierului Dăncilă.
Și Garcia Perez Iratxe, liderul Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European, a felicitat-o la scenă deschisă pe Viorica Dăncilă pentru realizările României și a Guvernului condus de acesta, amintind de cele 80 de dosare și zece acorduri importante încheiate în doar patru luni prin eforturile Executivului de la București.
Ca întotdeauna, s-a găsit și un europarlamentar român care să atace România chiar cu acest prilej de sărbătoare pentru București, în care România este în atenția întregii Europe. Dragoș Tudorache, europarlamentar PLUS din grupul condus de Dacian Cioloș, s-a folosit de timpul acordat grupului în plen pentru a ataca Guvernul României.
El a spus, spre deosebire de ceilalți vorbitori, că președinția română a avut multe lipsuri și că Guvernul a avut atitudini anti-europene, nelăsându-i pe cei din diaspora să voteze! O afirmație nu doar lipsită de realitate, dar total nelalocul ei într-un moment de celebrare a reușitelor României!