Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Nucleara în politică: Ministrul de Interne a demisionat! Declarații periculoase!

Din declarațiile ministrului Carmen Dan rezulta că nu i s-a reproșat nimic în PSD – ci ar fi vorba de satisfacerea dorinței lui Klaus Iohannis.
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 iul - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, înainte de a intra la ședința CExN, Carmen Dan, încă ministru de Interne, a anunțat că și-a dat demisia.

„Plec cu fruntea sus”, a spus Carmen Dan, din declarațiile sale rezultând că nu i s-a reproșat nimic în PSD – ci ar fi vorba de satisfacerea dorinței lui Klaus Iohannis.

”L-am informat pe premier că nu e necesar să supună la vot demisia mea, îmi pun eu mandatul pe masă”, a spus Carmen Dan. ”Am întrebat-o pe doamna premier care sunt motivele pentru schimbarea mea – mi-a răspuns că nu intra în discuție criterii de performanță”.

Înțeleg în subsidiar decizia politică, a spus Carmen Dan, confirmând că ar fi fost aluzii referitoare la ”presiunea străzii”

”Nu ne-a deranjat atunci, ne deranjează acum”, a declarat, nu fără ironie, Carmen Dan.

Reamintim că, în acest moment, în Parlament este declanșată o anchetă privind posibila fraudare a alegerilor europarlamentare. Ancheta e realizată de o Comisie condusă de Lia Olguța Vasilescu, iar Carmen Dan a fost audiată, fiind unul dintre cei mai importanți factori în determinarea neregulilor și a posibilei fraude electorale.