Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Autocar cu moldoveni, atacat cu pietre: se întorcea de la Zatoca - foto

Un autocar cu pasageri a fost atacat cu pietre de mai mulți indivizi necunoscuți.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 iul – Sputnik. Un autocar cu moldoveni care se întorceau de la Zatoka, Ucraina, a fost atacat de mai mulți indivizi.

Autocar cu moldoveni, atacat cu pietre: se întorcea de la Zatoca - foto

Aceștia au aruncat cu pietre în mijlocul de transport. Parbrizul și geamul din urmă al autocarului au fost deteriorate. Doar șoferul a avut de suferit. Acesta a fost lovit la o mână. Pasagerii s-au ales doar cu o sperietură.

”Joi, un autocar al companei noastre a fost atacat de niște tineri. În momentul în care autocarul ieșea din Belgorod, băieții au aruncat cu pietre în autocar. Din cauza loviturilor a fost spart parbrizul și geamul din spate al autocaului. Din fericire, nu a avut de suferit nimeni. Doar șoferul a fost lovit puțin la o mână. Autocarul nu era plin. Poliția nu a fost chemată, întrucât șoferul se grăbea să ajungă la timp în Chișinău”, a declarat pentru Sputnik Moldova administratoarea companei de turism care a comandat cursa, Ecaterina Grinco.

Presa scrie că pasagerii s-au speriat pentru că indivizii au apărut pe neașteptate și au început să arunce cu pietre. Din cauza atacului, era cât pe ce ca șoferul să piardă controlul volanului și să producă un accident.

Autocar cu moldoveni, atacat cu pietre: se întorcea de la Zatoca - foto

Chiar dacă administratoarea companiei de turism a declarat pentru Sputnik Moldova că autocarul nu era plin, pasagerii spun altceva.

”Autobuzul era plin, majoritatea fiind mame cu copii. Din fericire, toţi pasagerii sunt vii şi nevătămaţi, dar foarte tare speriaţi”, a declarat Oxana Jalba pentru presa locală.

Poliția din țara noastră nu a fost informată despre acest incident. Potrivit ofițerului de presă al IGP, Mariana Bețivu, niciun pasager de pe cursa Zatoka – Chișinău nu a depus vreo plâgere în acest sens.