BUCUREŞTI, 13 iul - Sputnik. Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală, în două seturi cu 6-2, 6-2.
Simona halep a făcut şi primele declaraţii, în care a menţionat că a fost visul mamei sale să joace finala la Wimbledon.
”Nu, niciodată nu am jucat un meci mai bun de atât. Serena m-a învins de fiecare dată, am lucrat mult ca să o înving. A fost o onoare să joc în fața lojei regale. Am intrat pe teren și am dat tot ce am putut. Este ceva special, nu voi uita niciodată. A fost visul mamei mele să joc finala la Wimbledon, de la 12 ani și am zis că dacă fac ceva în tenis trebuie să joc finala la Wimbledon".
Ea a mulţumit României pentru susţinere şi i-a mulţumit şi lui Ţiriac pentru prezenţa la meci.
"Aș vrea să mulțumesc țării mele pentru că românii mă susțin oriunde aș fi. Domnul Țiriac a venit special aici, îi mulțumesc. Le mulțumesc tuturor oamenilor din echipa mea Teo, Andrei, Virginia și Daren, vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să devin mai bună.”, a spus Simona Halep, citată de realitatea.net.
Ea a fost aplaudată şi de reprezentanţi regali.