Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Vouchere de vacanță – bugetarii care vor primi tichetele în 2019

Din nefericire, nu toți bugetarii se vor bucura de o vacanță plătită de stat – angajații unor primării au primit vestea proastă.
Sputnik

Vouchere de 150 de euro pentru români – cum le puteți obține
BUCUREȘTI, 11 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Angajații mai multor primării din județul Gorj au primit o veste rea în acest an. Oamenii nu vor beneficia de vouchere de vacanță, deoarece bugetele nu mai au bani.

Spre exemplu, la Târgu Jiu, salariații ar putea primi tichetele, în cel mai bun caz, la sfârșitul acestui an.

Este o adevărată problemă pentru primarii din Gorj să facă rost de sumele necesare astfel încât toți angajații să primească vouchere de vacanță, informează digi24.ro

Valoarea tichetelor, pentru fiecare angajat, este de 1450 de lei. La Târgu Jiu, cei 550 de angajați au fost deja anunțați că în bugetul primăriei nu sunt suficienți bani, deci primirea tichetelor se amână cu câteva luni, până la finalul anului.

Nici atunci nu este sigur că vor fi acordate vouchere. Condiția pentru realizarea acestui obiectiv este ca primăria să mai primească bani la viitoarea rectificare bugetară.

În Gorj sunt și bugetari care nu se vor bucura de această facilitate.

Salariații din orașul Rovinari au fost deja înștiințați de primar că nu vor primi nimic pentru că nu i se pare o decizie bună. Edilul a precizat că va folosi banii pentru investiții în oraș.

Pentru nemulțumiți, primarul a avut un singur mesaj: să îl acționeze în judecată.