Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Liviu Pleșoianu: discursul de la Congres - INTEGRAL

Întrucât multă lume a fost impresionată de discursul lui Liviu Pleșoianu susținut de la tribuna Congresului extraordinar al PSD, reproducem integral acest text de excepție. Intertitlurile aparțin ”Sputnik”.
Sputnik

Prolog: Cămașa neagră și filmul horror

Știrea zilei: Coaliția PSD-ALDE a cedat! Aberații acceptate – sinucidere politică!

”Am fost tentat inițial să vin îmbrăcat fără costum, într-o cămașă albă, exact așa cum am urcat pe scenă anul trecut la marele miting împotriva abuzurilor, unde mulți dintre dumneavoastră ați participat.  Dar am hotărât să vin fără costum într-o cămașă neagră pentru că vreau să vă povestesc un film horror, un film horror care a rulat pe marele ecrane”.

Monștrii cei răi, care atacă pe oricine scoate o vorbă…

”Ca orice film horror, tema este simplă: dintr-o dată, oamenii de pe pământ, toți oamenii de pe pământ, tac - toată lumea tace! Nimeni nu mai scoate niciun sunet. Colegii nu mai vorbesc între ei, delegații la congrese nu mai vorbesc între ei. Oamenii din aceeași casă nu mai vorbesc între ei.

Care este motivul? Care este tema filmului horror pe care vi-l povestesc? La fiecare zgomot produs, la cel mai mic sunet emis, ca în orice film horror care se respectă, apar niște monștri răi și îi mănâncă pe oameni. Cum se termină acest film?

Natura umană, natura lucrurilor face ca acei care au decis să tacă, din greșeală, la un moment dat, să se împiedice de un obiect din casă și să producă un zgomot. Se întâmplă tot prin natura umană ca în timpul somnului conștiința să lucreze și cineva să mai vorbească în somn măcar și atunci iar produce un zgomot și vin monștrii cei răi.

Însă acest film are un final bun, până la urmă, pentru că asumându-și riscul să vină monștrii cei răi, o parte dintre oameni, nu mulți, e drept, își asumă să vorbească, să comunice între ei, să găsească astfel punctele vulnerabile ale monștrilor celor răi”.

Un refren perdant și periculos: să fim uniți întru tăcere!

După Congresul PSD – o șansă unică pentru mișcarea națională!

”Aud de câteva săptămâni - parțial și astăzi, aici - un refren care mie mi se pare de o potrivă perdant și periculos: să fim uniți întru tăcere, să fim uniți întru silențiozitate, să tăcem ca să nu vină monștrii cei răi cum au mai venit de atâtea ori, să fim ca niște telefoane mobile pe care le setezi pe modul selențios și atunci ele tac. Tac și atât.

La precedentul congres eram undeva acolo, la mijlocul sălii. Întâmplarea făcea să fie exact unde sunt camerele de filmare ale televiziunilor. Când, probabil, toată lumea s-a ridicat în picioare și l-a aplăudat pe Liviu Dragnea, pentru că văd că nimeni nu-i folosește numele astăzi.

 În acel moment, am stat jos. Știți de ce? Pentru că la acel moment am considerat că nu e tocmai corect ca unii dintre candidații la congres să nu apuce să vorbească. Au fost cazul lui Codrin, a fost cazul doamnei Andronescu”.

Acei oameni care preferă să nu tacă

”Dar astăzi nu stau jos, stau în picioare în fața dumneavoastră, ales să nu tac și vă spun ceea ce cred că trebuie spus: sentința de condamnare a lui Liviu Dragnea, despre care cred că trebuie să vorbim, să nu ne facem că nu a existat, nu a fost în niciun caz întâmplător fixată la o zi după alegeri. Sper că e clar tuturor acest lucru.

Faptul că a fost fixată la o zi după alegeri a însemnat două lucruri: miză electorală, ceea ce e oribil, și trofeu electoral, ceea ce este de două ori oribil.

Am să vă spun eu de ce aleg să fac parte dintre acei oameni care își asumă riscuri enorme, dintre acei oameni care preferă să nu tacă, chiar dacă oricând pot să vină monștrii cei răi.

O să aleg să nu tac și să vorbesc despre ceea ce i s-a întâmplat lui Liviu Dragnea. O să aleg să vorbesc și să nu tac despre un om cu care nu am nicio legătură, nici măcar numărul lui de telefon nu îl am – Darius Vâlcov.

Darius Vâlcov a primit în prima fază control judiciar și pentru 60 de zile i se interzice să părăsească Slatina. Este urmărit penal în acest moment în care noi vorbim aici pentru că și-a permis să publice pe contul său de Facebook protocolul secret din 2016 dintre SRI și Parchetul General. Cei care au semnat protocoalele, și din 2009 și din 2016, toate protocoalele, unele dintre ele sunt desecretizate, multe încă nu, autorii acestor protocoale sunt bine-mersi.

Darius Vâlcov, deși Curtea Constituțională a României a spus că acel protocol, că acele protocoale sunt ilegale, sunt neconstituționale este urmărit de acel sistem nenorocit despre care eu am vorbit pe scena mitingului împotriva statului paralel, pentru că eu nu uit că în spatele meu erau un ecran mare cât acesta, pe care scrie Jos statul parlalel. În fața mea era un pupitru ca acesta, pe care scria Jos statul paralel și n-o să ajung acum să vă spus că nu mi-e foarte clar dacă el există sau nu. Mie mi-e foarte clar că el există!.

Unul dintre cetățenii care credeau în dreptate până la capăt

Au ales: Noul președinte PSD, președintele executiv și secretarul general – surpriză mare!

”Și poate că la nivel semantic, dacă ne luăm de la cuvinte, deși nu cred că asta este esența, poate nu e cea mai bună formulare. Eu prefer să-i spun Noua Securitate, dar asta e mai puțin important. Cert este că am fost mulți atunci acolo și chiar acei care nu au ajuns la acel miting au rezonat de acasă.

Eu, în 2012, nu numai că nu eram în politică, nici nu-mi imaginam vreodată că voi face pasul către politică. Dar în 2012, oameni buni, eram în partea cealaltă.

Eram unul dintre cetățenii care credeau în dreptate până la capăt. Eram unul dintre cetățenii care mergea la 40 de grade să-l suspende pe Traian Băsescu.

Eram unul dintre cetățenii care a suferit atunci, după acel moment, pentru că a simțit că este trădat de către un anumit personaj care a făcut parte din acest partid și care în campania electorală pentru europarlamentare - la Victor Ponta mă refer, pe care eu l-am votat…

Eu l-am votat pe Ponta ca cetățean simplu al acestei țări, și după ce am ieșit la 40 de grade, alături de încă 7,4 milioane de oameni să-l suspendăm pentru Traian Băsescu, acum în 2019 și-a permis domnul Ponta să spună la o dezbatere electorală avându-l la stânga pe Cioloș și în dreapta pe Băsescu că l-a sunat Barosso și de la Comisia Europeană și că i-a spus, citez: “Bă, așa nu se poate”.

Și domnul Ponta, în acel moment, a spus – “da, nu se poate așa ceva”, cei 7,4 milioane de oameni au votat dar dacă domnul Barosso ne spune că nu este în regulă atunci lăsăm lucrurile așa, nu mai facem nimic, rămâne Băsescu mai departe și a rămas Băsescu mai departe”.

Oamenii care ne votează sunt demni, NU dispuși să se târască pentru a primi pâine!

”După 2012, când foarte mulți oameni și-au pus speranțele în noi, pentru că vedeți Partidul Social-Democrat de la înființarea sa a făcut foarte mult bine acestei țări din punct de vedere economic, s-a ocupat de oamenii din toate păturile sociale.

Dar să ținem cont, să nu uităm niciodată că oamenii care ne votează nu vor doar pâine, ei nu sunt doar un mare stomac, sunt oameni demni, cu coloană vertebrală, care vor pâine, cum vrem cu toții, dar nu sunt dispuși să se târască pentru a primi acea pâine.

Eu, în toți acești ani când am făcut pasul în politică, înscriindu-mă în Partidul Social-Democrat, acum trei ani aproape, în octombrie 2016, având în spate niște zeci de ani în care am votat acest partid, în toți acești ani am preferat să nu tac!

Astăzi, aici, nu tac, nu o să tac nici mâine. Știți de ce? În primul rând, pentru că așa sunt construit. Nu pot altfel!

Dar, în egală măsură, pentru că oamenii care ne votează, care ne susțin, n-au tăcut, nu tac și nu au de gând să tacă. Sunt oamenii care pentru că ne susțin și pentru că împotriva lor au fost declanșate forțele iadului, aproape, de către persoana care ocupă cea mai înaltă poziție în acest stat.

Oamenii care ne-au votat, care ne susțin, au fost înjurați, batjocoriți, agresați în cele mai oribile moduri, dar ei nu tăcut, oameni buni, nici când au fost înjurați și batjocoriți pentru că ne susțineau pe noi.

N-au tăcut și nu tac nici acum. Eu nu am de gând să-mi întorc spatele pentru vin din rândurile lor. N-am să le întorc spatele cum au făcut-o oamenii precum domnul Ponta, și-am să vorbesc”.

Dacă monștrii cei răi vor veni la doamna Dăncilă…

Andronescu, declarații șoc la Congresul PSD – probleme mari

”Dacă monștrii ăia răi vor veni la doamna Dăncilă, am să vorbesc. Dacă monștrii ăia răi vor veni la domnul Oprișan, o să vorbesc. Dacă monștrii ăia răi vor veni la doamna Firea, o să vorbesc.

Dacă monștrii ăia răi vor mai veni - cum au mai fost! - chiar la domnul Ponta, o să vorbesc, pentru că nu e normal să tăcem, este o tăcere a morții, nu a vieții”.

Șaorma proeuropeană și viza SUA… de la Dumnezeu

”Și pentru nu a abuza de timpul meu, să trec în revistă câteva elemente ale programului politic despre care toată lumea vorbește de dimineața până seara.

Să fim #proeuropeni… să fim! Dar să fii proeuropean înseamnă oare următoarea scenă?

Imaginați-vă că în acest moment călătoresc în timp Baiazid și Mircea cel Bătrân și sunt cu noi aici în sală. Și Baiazid, în stilul lui clasic, îi adresează celebra întrebare: ”Tu ești Mircea?” La care Mircea, adaptat noilor timpuri, îi răspunde: ”Cum vrei tu, împărate…”. După care, fericit că este #modern, #progresist, #proeuropean, Mircea se duce la cantina Parlamentului și cu gândul la Baiazid își comandă o șaorma cu de toate…

Să fim #proamericani… să fim, chiar să fim! Dar să fii #proamerican înseamnă oare următorul monolog?

“Vă iubim, sunteți partenerii noștri strategici, practic cei mai buni prieteni de pe planetă. Sigur, dacă vreți să ne vizitați țara, trebuie să stați la o coadă imensă ca să luați, dacă vă ajută bunul Dumnezeu, viză. Dar, cu toate acestea sunteți extraordinari, aveți și petrol și gaze la Marea Neagră și legea offshore trebuie să fie dată în așa fel încât să fie bine, să nu fie rău, dacă mă înțelegeți”.

O castă superioară care nu răspunde în fața nimănui, niciodată?

”Să fim #projustiție… să fim! Dar să fii pro-justiție înseamnă să accepți o castă superioară care nu răspunde în fața nimănui, niciodată?

Știți la ce s-a ajuns pentru că am tolerat mult prea mult timp și unii dintre noi au ajuns că au și pactizat cu asta? Nu unii dintre noi aici, unii dintre noi care au părăsit partidul, în ultimele luni. S-a ajuns ca nu doar oamenii politici, ca nu doar medicii, care nu doar profesorii, care nu doar elitele acestei națiuni să fie hăituite!

 S-a ajuns ca o ființă dintr-o specie incertă, care își spune procuroare și care încă e procuroare acum când vorbim, să târască pe jos un copil la propriu, să șteargă pe jos cu un copil la propriu, rupându-l de sora ei de suflet și de familia care chiar a crescut acel copil.

Dar faptul în sine, că am asistat o țară întreagă la acel moment oribil în care un copil este târât pe jos, ar trebui să ne trezească indiferent din ce partide facem parte, pentru că mai devreme sau mai târziu, oameni buni, e posibil să ajungă la oricare dintre dumneavoastră, la oricare dintre copiii dumneavoastră, pentru că nu e vorba doar de politicieni aici, e vorba de întreaga țară și de modul în care a fost luată captivă această țară de mult prea mult timp.

Deci, să fim #projustiție, dar nu așa!”

Majoritatea - discriminată în numele… nediscriminării unei minorități!

Cristoiu, bombă la Congres: ”Pleșoianu trebuie să facă un alt partid, la stânga PSD”

”Să fim #progresiști! Aud de dimineața până seara “Progresism!”, “Progresism!”, așa ca un refren, repetat până la hipnotizare. Da, e un cuvânt frumos ăsta – “progres”!

Dar să fie #progresist înseamnă oare să taci atunci când pentru a apăra drepturile unor minorități, oricare ar fi ele, se ajunge să fie abuzate drepturile unei majorități? Este în regulă, să tăcem!…  

Nu știu cât dintre dumneavoastră urmăresc Eurovisionul… Anul acesta a fost un moment oribil, apropo de #progresism – Laura Bretan, este o fată cu o voce de înger, a concurat pentru a ne reprezenta la Eurovision, și deși la votul popular a câștigat cu o imensă majoritate, cineva, o mână nevăzută, a pus în juriu două persoane din altă țară, evident, care au descalificat-o (i-au dat note proastă astfel încât să nu meargă mai departe).

Știți ce au făcut acele persoane ulterior, cele două persoane din altă țară? S-au lăudat pe un grup de socializare că e foarte bine ce au făcut cu Laura Bretan - pentru că Laura Bretan comisese ceva îngrozitor – se exprimase în favoarea referendumului pentru familia tradițională! La asta s-a ajuns?

Asta înseamnă așa-numita “corectitudine politică”?!... Eu n-am discriminat în viața mea pe nimeni, dar nu voi fi niciodată de acord ca majoritatea să fie discriminată în numele nediscriminării unei minorități”.

Copiii, mai importanți decât armele

”Să dăm 2 la sută pentru înarmare. Să dăm. Dar să dăm poate și 2 la sută pentru dez-înfometare? Pentru că, vedeți că în timp ce alocăm fonduri pentru înarmare - și e foarte bine că o facem! - sunt 200, unii spun că sunt chiar 250 de mii de copii care în fiecare seară se culcă flămânzi în această țară! E cazul să ne gândim și la ei.

Dincolo de toate lucrurile pe care acest partid le-a făcut, le face și va continua să le facă, mă refer la principiu. Dacă îți pui la nivel de principiu că dai 2 la sută pentru apărare, păi dă 2 la sută și exact pentru acești copii, să nu mai moară de foame. Cred că sunt mai importanți decât armele! Asta e părerea mea, cel puțin...”

România, nu „Românica”!

”O să închei prin a vă spune că la aproape 30 de ani de la revoluție, ce vă rog eu astăzi, indiferent de cum votați, să votați ca la acest congres să triumfe adevărul, nu ipocrizia.

Să triumfe curajul, nu frica.

Să triumfe vorba liberă a omului liber, nu tăcerea vinovată.

Să triumfe dreptatea, nu injustiția și mai mult decât orice, să triumfe România, nu „Românica”.

Nu votați astăzi pentru Pleșoianu, nu votați pentru Șerban, nu votați pentru Andronescu, nu votați pentru Dăncilă, nu votați nici măcar pentru PSD, votați pentru România, oameni liberi.

Fie să fim!

Vă mulțumesc!”