BUCUREȘTI, 1 iul – Sputnik. Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pentru a demonstra că președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu are dreptate în privința valorilor liberale, a declarat candidatul la funcția de premier britanic, fostul ministrul Afacerilor Externe, Boris Johnson.
Într-un articol publicat în ziarul Telegraph, Johnson contestă opinia liderului rus. “Vom demonstra că Vladimir Putin nu are dreptate părăsind Uniunea Europeană pe 31 octombrie”, se spune în titlul materialului politicianului britanic.
Potrivit lui Johnson, liberalismul este un fenomen viu, care contribuie „la înflorire în proporții inimaginabile pentru generațiile anterioare”. Potrivit articolului, în cei 45 de ani de aflare a Marii Britanii în UE, această uniunea regională a subminat considerabil valorile fundamentale ale democrației liberale, în special, sistemul european face tot posibilul pentru împiedicarea exprimarea voinței poporului prin schimbarea puterii cu ajutorul alegerilor. Candidatul la postul de premier a specificat că Regatul Unite trebuie să iasă din UE pentru a salva valorile liberale.
Într-un interviu oferit publicației Financial Times, Vladimir Putin a declarat că liberalismul este o idee depășită și că vine în contradicție cu interesele majorității popularției. Potrivit lui, adepţii ideei liberale îşi impun agresiv punctul de vedere majorităţii, inclusiv în ce priveşte minorităţile sexuale.
"Trebuie să fim mult mai loiali unul faţă de altul, mult mai deschişi şi transparenţi, nu am spus aici nimic neobişnuit. Trebuie să fie respectaţi toţi, este adevărat. Dar nu trebuie să impunem punctul de vedere propriu prin forţă, iar reprezentanţii aşa-numitei idei liberale pur şi simplu impun, în ultima perioadă, în şcoli chiar dictează necesitatea unei educaţii sexuale anumite. Părinţii nu doresc - şi chiar aproape că sunt închişi pentru asta. Iată despre ce vorbesc eu", a spus preşedintele rus.