BUCUREȘTI, 29 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Cum să cedez? Cum să cedez?” Sub aceste cuvinte ar trebui să se desfășoare Congresul PSD – și este laitmotivul discursului lui Liviu Dragnea.
”Mie nu mi-e frică de puşcărie… dar problema NU sunt eu! Sigur că s-a personalizat, am fost demonizat, vopsit în culorile Iadului ca să fie totuşi de bon ton ca eu să fiu executat”.
Cuvintele lui Liviu Dragnea sunt excepționale – și probează o personalitate pe care multele atacuri au reușit să o ascundă după o perdea de denigrări.
”Am dispărut eu, nu că sunt de neînlocuit, dar tulburarea din partid şi temerile care reapar fac din determinarea partidului şi a coaliţiilor şi a altor instituţii să se diminueze şi atunci se pregăteşte o restauraţie mult mai dură decât până acum”.
Care e avertismentul lui Liviu Dragnea pentru PSD: ”Vor să construiască un nou sistem care să fie mult mai ermetic şi care să nu mai poată fi rupt niciodată”.
Liviu Dragnea, cel care a obținut cu PSD cel mai mare scor electoral, în 2016, pune o întrebare dureroasă colegilor săi.
”Am o întrebare la care nici acum nu au răspuns: zic de ce aţi vrut voi să vă pătaţi mâinile, de ce nu aţi aşteptat să mă execute ei că vor să mă bage în puşcărie pe repede înainte, cu termen dat la 3 săptămâni de zile, cu un complet făcut prin încălcarea legii”.
Liviu Dragnea a spus aceste cuvinte în ultima emisiune (la RTV) la care a participat înainte de condamnare – și mulțumesc politologului Bogdan Alexandru Duca pentru selecția acestor texte.
Și să mai amintim și de reacția lui Liviu Dragnea la propunerea făcută de avocați, prin care ar fi putut scăpa de pușcărie: ”Am fost întrebat de avocaţi dacă sunt dispus să plătesc o treime din prejudiciu”.
”Am spus că nu! Cu orice risc, chiar dacă merg la puşcărie, nu pot să-mi bat joc de mine!”, a spus Dragnea. ”Cred că era vorba de vreo 30 de mii de lei… și dacă e vorba de un leu - de ce să-l plătesc dacă sunt nevinovat? Înseamnă că tot ce spun e minciună. N-am de ce să cedez!”
Poate că acest ”mesaj” ar trebui citit în Congres, poate că Liviu Dragnea merită să i se facă auzite aceste cuvinte, care pot rămâne în istorie, ca reacție unică, prin curaj și demnitate, din partea unui om politic.