Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Iubita lui Mazăre spune tot despre nuntă – ce pregătiri a făcut

Roxana Mihalache, logodnica fostului edil al Constanței, a fost astăzi la sediul Primăriei Sectorului 5 ca să depună dosarul pentru cununia civilă, solicitată a avea loc în data de 10 iulie 2019.
Sputnik

BUCUREȘTI, 28 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Iubita lui Radu Mazăre a precizat că nu există pregătiri speciale, și aceasta fiindcă va fi o căsătorie simplă.

Radu Mazăre, în fața instanței: ”Am fost amenințat și am fost adus forțat în România”!

Roxana Mihalache a explicat că a depus documentația, a făcut toată procedura și că așteaptă oficializarea căsătoriei.

”Nu avem ce pregătiri să facem, o să fie o căsătorie simplă și atâta tot. Nu avem meniu, nu avem nimic, o să fie pur și simplu o căsătorie simplă. Astea sunt condițiile. Va participa familia”, a declarat Roxana Mihalache, potrivit cancan.ro. 

Aceasta a precizat că îl va vizita sâmbătă pe Radu Mazăre la Penitenciarul Rahova, acolo unde este încarcerat, dar nu îi va duce nimic fiindcă nu are încă dreptul la pachet.

În ceea ce privește nunta, femeia a mărturisit că rochia sa nu va fi una specială și că nu hainele, inelul sau meniul sunt importante ci căsătoria ce va fi una simplă.

”Suntem niște oameni normali, ca toți oamenii care fac o căsătorie, atâta tot. Chiar dacă e Radu Mazăre, e o persoană normală, ca toți ceilalți. Eu îmi doresc să fim împreună, atâta tot”, a completat Roxana Mihalache.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, vrea să se căsătorească cu iubita sa pe data de 10 iulie, așteptând în acest sens un răspuns de la oficialii Primăriei Sectorului 5. Inițial, fostul edil a vrut să se căsătorească pe 5 iulie, atunci când împlinește și 51 de ani, dar acest lucru nu va fi posibil, notează sursa citată.