BUCUREȘTI, 26 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Vorbim despre același act normativ care a fost respins de Senat săptămâna trecută, fiindcă partidele din coaliție nu au avut numărul de voturi necesare.
Lia Olguța Vasilescu, inițiatoarea proiectului de modificare a legii pensiilor, a precizat că sunt doar trei paragrafe de modificat ca declarate neconcludente de Curtea Constituțională.
Astăzi, legea pensiilor ajunge la votul final în Camera Deputaților.
Noua lege pune în acord prevederile vechi cu decizii recente ale Curţii Constituţionale.
Printre acestea, faptul că dările către bugetul asigurărilor sociale vor fi plătite de către angajator, informează antena3.ro.
La rândul lor, reprezentanţii Coaliţiei au dat asigurări că parlamentarii lor se vor mobiliza astfel încât legea să fie adoptată.
În urmă cu două zile, Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, preciza că a discutat cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și s-a asigurat că miercuri va fi majoritatea necesară pentru ca acest proiect să fie adoptat de plen.
Fostul ministru al Muncii a susținut că această lege reprezintă o prioritate și că speră din toată inima să treacă, ”pentru că discutăm despre o lege care pornește de la un buget de 58 de miliarde de lei, bugetul asigurărilor sociale și ajunge la 140 de miliarde de lei, asta că să înțelegem cu toții care sunt majorările de pensii”, notează Sputnik.