CHIȘINĂU, 26 iun – Sputnik. La sesiunea de Bacalaureat 2019 au fost admiși 10 mii 583 de candidați din licee, 3692 candidați din colegii și centre de excelență, 193 de candidați din universități, 229 de candidați care s-au înscris în regim extern și 2467 de restanțieri din sesiunile anterioare, în total – 17164 de candidați.
Rata de promovare a absolvenților din licee este de 87,41 la sută, cu circa 4 puncte procentuale mai mare decât anul trecut, la aceeași etapă. Astfel, dintre cei 10 mii 583 de liceeni, 9251 au promovat examenul de Bacalaureat.
Chiar dacă pentru candidații din colegii și centre de excelență examenul de Bacalaureat nu reprezintă etapa finală a studiilor, aproape jumătate dintre ei au promovat examenul. Astfel, dintre cei 3692 de candidați admiși, au susținut examenul de Bacalaureat 1768 de candidați. Rata de promovare pentru candidații din colegii și centre de excelență constituie 47,89 la sută.
Din 2467 de restanțieri din sesiunile anterioare au promovat examenul 456 de candidați, ceea ce constituie 18,48 la sută.
În total, au promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea de bază, până la desfășurarea contestațiilor, 11658 de candidați, ceea ce constituie 67,92 la sută din numărul total admiși în sesiune, rata promovabilității fiind în ascensiune cu circa 5 puncte procentuale față de anul precedent.
În 2018, la aceeași etapă, au susținut examenul 11369 (62,64 la sută) candidați, iar ulterior, după examinarea contestațiilor și sesiunea suplimentară, numărul absolvenților a crescut la 13150 (71,41 la sută).
Numărul candidaților cu nota medie mai mare sau egală cu 8 este de 2371, față de 1843 în 2018, iar 535 de candidați au nota medie mai mare sau egală cu 9, în comparație cu 359 în 2018. Media 10 la examenul de bacalaureat a fost obținută, până în acest moment, de către 11 candidați.
Totodată, în acest an doi candidați au fost scoși de la examen pentru fraudă.
În perioada 26-27 iunie 2019, candidații care nu sunt de acord cu nota obținută sau notele obținute pot depune contestații la Centrele de Bacalaureat între orele 9:00–18:00.
În aceiași perioadă, fiecare candidat își va putea vedea lucrările verificate la adresa www.bac.edu.md în baza unei parole oferită de instituția de învățământ în care și-a făcut studiile.
Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe data de 4 iulie, după examinarea contestațiilor.
În perioada 15-22 iulie 2019 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului de Bacalaureat.
Pentru participarea la sesiunea suplimentară, în zilele de 4-5 iulie, candidații vor depune o cerere în scris la Centrul de Bacalaureat în care au susținut probele în sesiunea de bază.