Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Oficial: Plahotniuc și Țuțu, învinuiți în Rusia de contrabandă și comerț cu droguri

Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu sunt acuzați de organele de anchetă din Rusia de crearea și conducerea unui sindicat criminal transnațional de trafic de droguri.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 iun - Sputnik. Anchetatorii Departamentului de Investigații al Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse l-a pus sub acuzare astăzi pe Vladimir Plahotniuc, în absența acestuia, dar și pe persoana sa de încredere – sportivul de carieră Constantin Țuțu. Cei doi sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni prevăzute în paragraful 1 și 2 al articolului 201 din Codului Penal al Federației Ruse, precum și în 28 cazuri de contrabandă și punere în circulație ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei.

Procuratura Generală va examina denunțul cu privire la ridicarea imunității lui Plahotniuc

Departamentul de investigații al MAI al Rusiei a pornit o cauză penală în privința liderilor și membrilor unei comunități criminale transnaționale, care a organizat un canal de trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Hașișul din Africa de Sud era adus în țările CSI, tranzitând statele Uniunii Europene, urmând să fie comercializat ilegal inclusiv pe teritoriul Federației Ruse.

Potrivit informației publicate pe site-ul MAI al Federației Ruse, această comunitate criminală, constituită ca o uniune a mai multor grupări organizate (subdiviziuni), a fost înființată și condusă, în perioada iunie – august 2012, de Oleg Pruteanu și alte persoane originare din Republica Moldova și Spania.

În urma unor acțiuni operative de investigare, efectuate în perioada august 2012 – iunie 2019, angajații Departamentului de Investigații al MAI al Rusiei, Direcției Generale Antidrog a MAI, în cooperare cu colegii din Republica Moldova, Belarus și Spania, în cadrul operațiunii speciale “Fractura din Pirinei”, au identificat și trași la răspundere penală peste 60 de membri ai sindicatului internațional de trafic de droguri. Au fost confiscate peste o mie de kilograme de hașiș.

Oamenii legii au stabilit că fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, dispunând de pârghii pentru influențarea situației politice și a structurilor de stat, utilizând metode criminale de influențare a persoanelor care i-au opus rezistență, în scop de îmbogățire personală, a intrat în cârdășie criminală cu liderii crimei organizate din Republica Moldova, inclusiv cu cei aflați în vârful ierarhiei criminale.

Meleșcanu a vorbit despre acordarea azilului politic în România pentru Plahotniuc

Potrivit informațiilor disponibile, deja în 2012, Vladimir Plahotniuc a devenit unul din liderii sindicatului de trafic transnațional de droguri, acordându-le protecție membrilor acestuia. Interacțiunea cu organizatorul comunității criminale, Oleg Pruteanu, precum și controlul direct asupra activităților criminale, la indicația lui Vladimir Plahotniuc, era realizată de sportivul profesionist Constantin Țuțu, fost deputat în Parlament din partea Partidului Democrat din Moldova, acesta fiind persoana lui de încredere.

În urma activităților de investigații, anchetatorii și grupele operative au reușit să descopere o schemă complexă de activități ilegale ale organizației criminale secrete, cu mai multe niveluri, pe teritoriul Rusiei și altor state, să colecteze dovezi care confirmă existența unor relații criminale între membrii structurii, uniți de intenții și scopuri comune de obținere a profitului din comerțul cu droguri. Investigațiile preliminare în cadrul dosarului penal continuă, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI al Rusiei, Irina Volk.