Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Alertă meteo în Europa: „Se apropie infernul”, staţi în case - temperaturi de 45 de grade

Europa se confruntă cu un val extrem de căldură care a fost numit „el infierno” de un meteorolog spaniol. Sunt riscuri de incendii forestiere și de boli cauzate de caniculă, iar locuitorii din mai multe zone sunt sfătuiţi să rămână în locuinţe în timp ce continentul se confruntă cu cel mai intens val de căldură din ultimele decenii.
Sputnik

BUCUREŞTI, 26 iun – Sputnik, Doina Crainic. „Se apropie infernul”, a spus meteorologul Silvia Laplana de la un post TV spaniol. Europa este înghiţită de un val extrem de căldură, iar temperaturile pot ajunge la un record de 45 de grade C, potrivit BBC weather.

Agenția națională Meteo-France a plasat 53 de departamente sub alertă de cod portocaliu, temperaturile ajungând la 40° C în unele zone. Ulterior, au fost actualizate avertizările, specialiştii prevăzând o creştere a temperaturilor până la 45° C în sudul țării în această săptămână.

Până acum, cea mai mare temperatură înregistrată în iunie în Franța a fost de 41.5 grade C, pe 21 iunie 2003, un val de căldură care a ucis 15.000 de persoane în întreaga țară.

În Spania, serviciul meteorologic AEMET prognozează temperaturi de 42 de grade până joi inclusiv în văile Ebro, Tagus, Guadiana și Guadalquivir și avertizează şi cu privire la un „risc extrem de ridicat” al declanşării de incendii forestiere, potrivit Express

De asemenea, în Italia a ajuns „cel mai intens val de căldură din ultimul deceniu”, iar spitalele se pregătesc de o creștere a bolilor cauzate de căldură.

În partea de nord și centrul Italiei au fost prognozate temperaturi ridicate de la 37 ° C la 40 ° C, inclusiv în Roma, Florența, Bologna, Milano și Torino.

Mai multe orașe pot înregistra recorduri de temperatură – valori care nu au mai fost înregistrate până acum în luna iunie.

Meteorologul Sabine Krüger, de la serviciul meteorologic german DWD, a declarat că recordul de temperatură de 38,2 grade C înregistrat în iunie 1947 în Frankfurt ar putea fi depășit în Germania la jumătatea sau la sfârșitul acestei săptămâni.

Astfel, se aşteaptă ca temperaturile în Frankfurt să atingă 39  sau chiar 40 de grade C miercuri. Şi în Berlin temperaturile pot ajunge la 37° C.

„Evitaţi să ieşiţi afară pentru mult timp între 11 a.m. si 3 p.m.”, îndeamnă agenţia meteo DWD.

Serviciile meteorologice recomandă protejarea prin creme solare, pălării și ochelari de soare chiar şi pentru cei care care rămân la umbră.

Valul extrem de căldură este cauzat de aerului fierbinte provenind din Sahara, la care se adaugă o furtună deasupra Atlanticului și o presiune ridicată deasupra Europei Centrale.

Umiditatea ridicată poate face ca temperaturile să se resimtă ca fiind de 47 grade C, potrivit experților.

Alerte de călătorie emise de MAE pentru românii din Italia şi Franţa

Ministerul Afacerilor Externe a emis alerte de călătorie pentru românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia sau Franţa.

Astfel, potrivit MAE, în perioada 26-27 iunie 2019, mai multe regiuni ale Italiei se confruntă cu un val de caniculă. Autoritățile locale au emis un cod roșu pentru temperaturi ridicate, valabil în ziua de 27 iunie 2019 în orașele Bolzano (Trentino Alto-Adige), Brescia (Lombardia), Florența (Toscana), Perugia (Umbria), Rieti și Roma (Lazio). A fost emis și un cod portocaliu de caniculă pentru mai multe orașe din nordul și centrul țării.

Pentru informații actualizate cu privire la starea vremii, se recomandă consultarea Buletinului meteo emis de ministerul italian al Sănătății (disponibil la adresa http://www.salute.gov.it/portale/caldo/bollettiniCaldo.jsp?lingua=italiano&id=4542&area=emergenzaCaldo&menu=vuoto&btnBollettino=BOLLETTINI), precum și site-ul Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/ și al Serviciului de Protecție Civilă: www.protezionecivile.gov.it.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Avertizare meteo: caniculă în aceste zile

De asemenea, cetățenii români din Italia care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare Trieste: +39 340 8821688; Milano: +39 366108 1444; Torino: +39 338 756 8134; Bologna: +39 349 1178220; Bari: +39 334 604 2299; Catania: +39 320 965 3137.

În acelaşi timp, MAE informează că serviciul francez de meteorologie Météo France a anunțat un episod de caniculă intensă în majoritatea regiunilor Franței până la sfârșitul lunii iunie 2019. Căldura se va accentua progresiv în cea mai mare parte a țării cu maxime așteptate în intervalul 26 iunie - 28 iunie 2019. Météo France a emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru Paris, departamentele limitrofe ale capitalei (Seine-Saint-Denis, Hauts-de-Seine, Val-de-Marne), precum și pentru departamentul Seine-et-Marne.

MAE recomandă românilor din Franţa consultarea paginilor de internet ale Météo France.

Cetățenii români din Franţa pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General ale României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de circumscripția consulară în care se află.

De asemenea, MAE recomandă consultarea paginilor http://paris.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.