BRUXELLES, 21 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Conflictul politic dintre Merkel și Macron la nivel european se oglindește perfect în România în rivalitatea dintre PNL și USR-PLUS și se prefigurează o accentuare a lui în perspectiva prezidențialelor. Taberele sunt clare: PNL este membru PPE, iar Iohannis este un apropiat al lui Merkel. USR-PLUS este în grupul lui Macron, ”Înnoiește Europa”, în care Cioloș este chiar liderul, în timp ce Siegfried Mureșan de la PNL este doar unul dintre mulții vicepreședinți ai grupului popular. Avantaj pentru USR-PLUS!
În schimb, Iohannis este președintele în funcție și pleacă cu prima șansă la prezidențiale, iar grupul PPE rămâne cel mai mare din Parlamentul European, chiar dacă nu mai poate asigura ușor o majoritate și trebuie să facă compromisuri majore cu rivalii, de unde și blocajul nominalizării unui președinte al Comisiei Europene!
Macron joacă tare pe scena europeană, după ce a ieșit cam șifonat din protestele Vestelor Galbene, și recuperează terenul pierdut de mult de Franța în fața Germaniei. Ca întotdeauna în raporturile României cu Occidentul, statele puternice își încurajează un lider și o grupare obedientă pentru a putea controla astfel țara.
Merkel are PNL la picioare și pe Iohannis cu speranța și șansa reală a unui al doilea mandat. Descinderea PPE la București la Summit-ul din martie anul curent, ca și Summit-ul PPE din 9 mai de la Sibiu sunt tot atâtea dovezi de ”dragoste” a popularilor și a lui Merkel față de tabăra PNL-Iohannis.
Promovarea lui Cioloș ca lider al grupului ”Înnoiește Europa” arată însă că nici Macron nu se lasă mai prejos și își crește viitorul prezidențiabil. Dan Barna nu are nicio șansă să mai fie candidat în fața piedestalului european construit pentru Cioloș!
Aceasta este doar lupta la vedere. În spatele conflictului politic fățiș, manifestat astăzi prin felul în care Siegfried Mureșan (PNL) și Dragoș Tudorache (PLUS) s-au acuzat reciproc de pactizare cu socialiștii la nivel european, așadar cu PSD, stau însă luptele surde pentru influență în zona de business și de servicii. Până la urmă, Merkel și Macron nu se bat pentru România din orgoliu, ci din interese specifice, iar ambasadele celor două țări și serviciile secrete rivale au ca misiune să își tragă o bucată cât mai mare din tortul bogat al țării vasale.
Un studiu al BNR din septembrie 2018 arăta că Germania este pe locul doi la investiții străine în România, cu o pondere de 12,8 la sută din totalul Investițiilor Străine Directe (ISD), ajungând la aproape 10 miliarde de euro, în timp ce Franța este la jumătate procentual față de rivala sa, cu doar cu 6,2 la sută din ISD, cu o valoare cumulată de 4,73 miliarde de euro.
De aici se vede cine este mai influent în România dintre cele două tabere. Cu Cioloș președinte, desigur că situația s-ar schimba și companiile franceze ar avea motive să investească mai mult în noul mediu ”prietenos” asigurat de omul Franței ajuns președintele României.
Cariera lui Cioloș pe mâna Franței s-a dovedit productivă și în trecut, pentru că postul de comisar european pentru agricultură a fost obținut pentru România la insistențele Parisului, ceea ce i-a făcut pe oficialii europeni nemulțumiți să declare la vremea respectivă că Franța are doi comisari europeni în loc de unul!
O observație interesantă este că atunci când tandemul franco-german funcționa bine, Iohannis coabita fericit cu Cioloș ca premier, iar Berlinul și Parisul își dăduseră mâna peste România pentru a avea și președintele, și premierul. Acum, lucrurile s-au schimbat și, deocamdată, Iohannis și Cioloș sunt rivali, ceea ce nu înseamnă că, la o adică, situația nu se poate negocia și Iohannis să fie lăsat să își savureze al doilea mandat, cu condiția să dea Guvernul pe mâna Franței, adică al lui Cioloș. Pentru un mai bun echilibru european!
Din ecuație lipsește, deocamdată, aportul american, și asta pentru că Administrația Trump și Departamentul de Stat sunt într-un război surd încă de la instalarea noului președinte. Venirea unui nou ambasador a cărui audiere a avut loc chiar ieri în Senatul american va schimba însă situația. Și, ca întotdeauna când s-au bătut Franța și Germania, americanii au decis învingătorul. Dar Statele Unite intervin, tot de obicei, mai târziu, când cele două rivale istoric beligerante și-au epuizat din forță.
Deocamdată nu e clar însă pe cine vor sprijin Statele Unite pentru președinție. Nu e nici măcar necesar ca americanii să vină cu propriul lor candidat. E suficient să îl aleagă pe cel care le dă lor partea leului, iar acest lucru nu se decide, de fapt, la București, ci tot în negocierile directe dintre americani și Paris, respectiv Berlin.
Discuțiile vor fi însă dificile, de vreme ce atât Merkel, cât și Macron, au dat semne că vor să se emancipeze de sub tutela americană. Dacă Franța și Germania își apără afacerile din România, americanii, care nu prea au investit aici, își apără bazele și interesele geopolitice, așa că nu vor renunța la a fi factorul decisiv în ecuație.
Așadar, la întrebarea cine va câștiga războiul franco-german din România, răspunsul ar putea fi, pe firul istoriei: tot americanii!