Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Subiecte Evaluare Națională 2019 – matematică, publicate de Edu.ro

Astăzi, elevii claselor a VIII-a au susținut proba scrisă la Matematică – potrivit programei Evaluării Naționale, este a doua probă din examen.
Sputnik

BUCUREȘTI, 20 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Emoții pentru absolvenții claselor a VIII-a care au susținut astăzi examenul la Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2019.

La ora 9.00, ei au început, potrivit orarului examenului, proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba și literatura maternă.

O profesoară de matematică a publicat rezolvarea subiectelor I și II

La ora 9.00 au început probele, iar accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.

Nota finală se obține împărțind rezultatul la zece.

Modelele de subiecte pentru proba de Matematică pot fi descărcate de aici

Subiectele de la Evaluarea Națională Matematică pot fi accesate, începând cu ora 15:00, AICI.