Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Procuratura Generală va examina denunțul cu privire la ridicarea imunității lui Plahotniuc

Procuratura Generală confirmă: denunțul cu privire la retragerea imunității parlamentare a deputatului Vladimir Plahotniuc depus de ministrul de Interne, a fost recepționat și urmează a fi examinat în conformitate cu legea.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 iun – Sputnik. Procuratura Generală a confirmat recepționarea demersului depus de ministrul de Interne, Andrei Năstase, pe numele Procurorului General, Eduard Harunjen.

Prin acest denunț, ministrul de Interne solicită Procurorului General inițierea procedurii de retragere a imunității parlamentare a deputatului PD, Vladimir Plahotniuc, și tragerea la răspundere penală a acestuia, dar și a tuturor celor șase judecători ai Curții Constituționale, pe care Năstase îi acuză de uzurparea puterii de stat.

Potrivit informațiilor oferite pentru Sputnik Moldova de Procuratura Generală, denunțul ministrului de Interne va fi examinat în modul stabilit de lege.

Filat, scrisoare din pușcărie: Ce i-a transmis lui Plahotniuc

Conform Legii cu privire la statutul deputatului, imunitatea parlamentară are ca scop protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii lui de gândire şi de acţiune. Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică sub nici o formă pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului.

Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa.

Cererea la reţinere, arest, percheziţie sau trimitere în judecată penală ori contravenţională este adresată Preşedintelui Parlamentului de către Procurorul General. Preşedintele Parlamentului o aduce la cunoştinţă deputaţilor în şedinţă publică în cel mult 7 zile de la parvenirea acesteia şi o trimite de îndată spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, care, în cel mult 15 zile, va constata existenţa unor motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărârea comisiei este adoptată prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu din membrii ei.

Acţiunea penală împotriva deputatului poate fi intentată numai de Procurorul General.

Andrei Năstase: Plahotniuc ”va fi dat în urmărire internațională”

În caz de infracţiune flagrantă, deputatul poate fi reţinut la domiciliu pe o durată de 24 de ore numai cu încuviinţarea prealabilă a Procurorului General. Acesta va informa neîntârziat Preşedintele Parlamentului asupra reţinerii. Dacă Parlamentul consideră că nu există temei pentru reţinere, dispune imediat revocarea acestei măsuri.

Reţinerea, arestul sau percheziţia deputatului în alte împrejurări sau din alte motive nu se admite.

Cererile privind ridicarea imunităţii parlamentare se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului.

Deputatul este considerat pe toată durata mandatului său ca fiind în exerciţiul funcţiunii, motiv pentru care orice agresiune împotriva sa este asimilată infracţiunii de ultraj şi sancţionată conform dispoziţiilor prevăzute pentru aceasta. De protecţie juridică similară beneficiază şi membrii familiei - soţ, soţie, copii şi părinţi - în cazul, în care agresiunea împotriva acestora urmăreşte nemijlocit exercitarea de presiuni asupra deputatului în legătură cu exercitarea mandatului său.