Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Duma de Stat a Federației Ruse a aprobat suspendarea participării Rusiei la INF

Duma de Stat a Rusiei a aprobat proiectul de lege propus de Vladimir Putin cu privire la suspendarea participării Rusiei la Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF).
Sputnik

BUCUREȘTI, 18 iun – Sputnik. Duma de Stat a Rusiei a adoptat proiectul de lege cu privire la suspendarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), încheiat între URSS și SUA.

Pe 13 mai, proiectul a fost transmis Dumei de Stat de către Vladimir Putin. Documentul a fost aprobat de comisia de profil pentru afaceri internaționale, comisia pentru securitate și cea pentru apărare.

„Președintelui i se acordă dreptul de a lua decizia cu privire la o eventuală reactivare a tratatului, în cazul în care situația se va schimba și SUA vor reveni la respectarea angajamentelor asumate”, a subliniat președintele Dumei de Stat, Vyacheslav Volodin.

Potrivit RIA Novosti, Consiliul Federației urmează să examineze proiectul de lege în cadrul ședinței din 26 iunie.

“Situația este cunoscută și clară, decizia este luată drept răspuns la ieșirea SUA din INF”, a declarat agenției membrul comisiei Consiliului Federației pentru Afaceri Internaționale, Serghei Țekov.

Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare este un document semnat între URSS și SUA în anul 1987. Părține s-au angajat să distrugă toate sistemele de rachete balistice și de croazieră cu bazare terestră cu raza de acțiune indicată și să nu mai producă, să nu mai testeze și să nu le mai desfășoare.

Ryabkov a spus în ce condiții Rusia va reveni la respectarea INF

În octombrie 2018, Donald Trump a anunțat despre ieșirea Washingtonului din INF, motivând acest fapt de nerespectarea de către Moscova a angajamentelor asumate. Cu toate acestea, partea americană nu a prezentat nicio probă în susținere acuzațiilor aduse.

Ulterior, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a pus la dispoziția Moscovei două luni pentru revenirea la respectarea prevederilor tratatului. În special, SUA insistă ca Rusia să renunțe la rachetele 9М729 (SSC-8), ai cărei rază de acțiune, potrivit Washingtonului, încalcă prevederile INF.

Moscova consideră că aceste acuzații sunt nefondate, subliniind că racheta nu a fost construită și testate pentru o rază de acțiune care ar depăși limita prevăzută.

În luna februarie, Rusia a anunțat suspendarea respectării tratatului, drept răspuns la acțiunile similar ale Statelor Unite.