Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Rareș Bogdan, gafă politică de proporții! Scade mult șansele lui Iohannis!

Declarațiile lui Rareș Bogdan, agresivitatea necontrolată a acestuia, reprezintă o gafă politică majoră și fac imposibilă ideea candidatului comun PNL – USR Plus, apărând posibilitatea ca PNL și Iohannis să cadă pe locul trei! 
Sputnik

BUCUREȘTI, 16 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. După ce l-a avertizat – sau amenințat? – pe Dan Barna că ”Iohannis înțelege repede și nu uită”, Rareș Bogdan, fostul realizator TV propulsat în fruntea europarlamentarilor liberali, lansează un nou atac virulent.

De data aceasta ținta lui Rareș Bogdan este celălalt lider al alianței USR PLUS, Dacian Cioloș. Iată declarația, consemnată de ”Știri pe surse”: https://www.stiripesurse.ro/rare-bogdan-a-prezis-umilin-a-suprema-pentru-dacian-ciolo-va-fi-spulberat-de-klaus-iohannis_1359646.html

„Dacian Cioloș va fi spulberat de Klaus Iohannis! În fața lui Klaus Iohannis nu va lua nici 25% și îl sfătuiesc prietenește să nu intre în această luptă pentru că se face de râs și o să aibă probleme în propria formațiune”.

Informația vine la scurt timp după ce Dan Barna, într-un interviu acordat G4Media critica, decent, activitatea președintelui Iohannis:

”Președintele Iohannis s-a dovedit un președinte foarte formal instituțional, ceea ce în societatea noastră nu a fost uneori suficient (…) poate au fost momente unde trebuia un rol mai activ asumat al președintelui”, a spus Barna.

Declarațiile lui Rareș Bogdan vin în contextul în care mai mulți analiști au arătat că apariția candidatului USR Plus poate duce la căderea pe poziția a treia a candidatului Klaus Iohannis, în condițiile în care acesta e susținut de PNL, partid cu probleme de exprimare datorită exceselor lui Bogdan, dar și a lui Orban.

Probleme mari pentru Rareș Bogdan – sunt date în vileag sumele primite prin firma sa!

Recent, opinia publică a fost șocată de declarațiile celor doi, privind concedierile masive și tăieri ale unor drepturi actuale ale unor largi categorii sociale.

Pe de altă parte, pe fondul revenirii PSD în zona rurală – unde electoratul lor e dezinteresat de europarlamentare – poate duce la o scădere masivă a PNL și o revenire a social democraților.

Ori, în acest context, declarațiile lui Rareș Bogdan, agresivitatea necontrolată a acestuia față de liderii Barna și Cioloș, reprezintă o gafă politică majoră și fac imposibilă ideea candidatului comun PNL – USR Plus, apărând posibilitatea ca PNL și Iohannis să cadă pe locul trei!  

Practic, se poate observa că, datorită lui Rareș Bogdan și a altor lideri liberali, atitudinea PNL este mai vehement anti-USR decât a oficialilor PSD! Asta dovedește teama reală a PNL de ”tupeul” USR de a ieși din linia ”generalului” Iohannis și a merge pe propriul drum.