Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Daniel Zamfir îl face praf pe șeful PNL: ”Orban e un paria, să fie limpede pentru toți!”

”Ludovic sună disperat pe la ALDE, numai că îl refuză toată lumea, e un paria, e întreținut de colegii de partid”
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Unii înțeleg să ducă bătălia politică prin orice mijloace, inclusiv prin alimentarea presei cu bârfe și ”relatarea” unor așa zise discuții private, pentru care nu au nicio probă.

Ludovic Orban a lansat ideea că parlamentarilor ALDE le este că sunt alături de PSD și că ar vrea să facă pasul spre PNL.

”Când vorbești cu ei 90% dintre ei sunt de părerea asta”, spune Orban. ”Sigur acum o să vedem ce vor face la moțiunea de cenzură. Că de la a-ți da dreptate, la a înțelege, până la a avea totuși curajul să își asumi să votezi moțiunea de cenzură e totuși un pas mare”.

Mai mult, Ludovic Orban a declarat că parlamentarii ALDE le-au spus celor de la PNL că nu ar vota moțiunea acum, dar că vor veni la toamnă alături de ei!

”Știți ce poveste ne-au băgat acum: nu venim acum cu voi, venim în toamnă”, relatează Orban, completând ”Le-am spus «băi băieți dacă nu veniți acum cu noi, acum când trebuie să veniți cu noi”.

Replica o primește de la unul dintre cei mai activi parlamentari – senatorul Daniel Zamfir. ”Bietul ludovic vinde brașoave ca sa ridice moralul alor lui”, a scris liderul ALDE Brașov pe Facebook

”E adevărat că sună disperat pe la ALDE, numai că îl refuză toată lumea”, precizează senatorul, care atrage atenția asupra situației incerte a lui Orban, din punct de vedere ale surselor de venit. ”Cum crede el, care e întreținut de colegii de partid, că poate convinge pe cineva că va fi prim ministru?”

Și, ca totul să fie clar, senatorul Daniel Zamfir subliniază ferm: ”Pentru ALDE, Ludovic Orban e un paria, ca să fie limpede pentru toți cei care își fac iluzii!”