Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Acesta e șmecherul care l-a aburit pe Dragnea - vine acum cu noi îmbârligături și gogoși!

Recent,”geostrategul” George Friedman a revenit în România și a făcut alte declarații spectaculoase și ”predicții” – iată realitatea urmărilor sfaturilor sale
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Discuțiile cu geostrategul George Friedman au adus în prim plan poziția României în spațiul euro-Atlantic și parteneriatul strategic cu SUA, a fost o reală plăcere schimbul de idei cu unul dintre cei mai renumiți analiști din lume, care a apreciat planurile noastre de dezvoltare în zona Mării Negre și premisele care stau la baza Fondului Suveran de Dezvoltare”.

Asta declara exact acum doi ani. Era prima întâlnire a lui Liviu Dragnea, pe care americanii îl numeau deja în presă ”cel mai puternic om politic român”, iar „geostrategul” îi vindea gogoși.

Cele două mari proiecte – exploatarea offshore și Fondului Suveran – au fost pietrele care l-au înecat pe Dragnea, iar în timp Friedman îl lăuda, liderul PSD era împins către groapă!

Cam același lucru făcuse Friedman și cu Ponta, când, în 2014, declara: ”Gazele de șist sunt arma cu care puteți preveni războiul”, asta în timp ce în stradă sau lumea striga contra acestor exploatări și Ponta era făcut praf („Pui Monta!”), iar la Pungești americanii forțau baricadele umane și făceau ”prospecțiuni”.

Care război?! Au trecut 5 ani de când Friedman bate câmpii cu așa ceva, iar singurul război a fost cel dus de SUA și instrumentele de forță susținute de ei (DNA, o parte a serviciilor) împotriva PSD și a forțelor naționale!

Reamintim că Friedman a creat Stratfor, o platformă de ”intelligence” – de fapt un instrument de manipulare la nivel internațional – și unul dintre mijloacele prin care statele sunt convinse să cumpere arme de la americani. 

O ”gulgută” din 2018 uitată: ”bază militară în Transilvania sau deveniți colonie”

Anul trecut, ”geostrategul” venea cu o altă idee: ”Se va putea pune problema construirii unei baze aeriene militare de anvergură în Transilvania - altfel, deveniți colonie (dependency)!”.

EXCLUSIV: Iohannis la Trump - banii statului și mesagerul primit de Dragnea

Cel puțin, aici Friedman e sincer: principala lui ocupație e să anunțe ”pericole”, pentru ca diverse țări, inclusiv România, să cumpere armament american! Asta e, de fapt, „geostrategia” lui Friedman.

Acum, Friedman a revenit din nou în România, cu alte idei ”interesante”, cu tot felul de șmecherii de tip ”cea mai importantă legătură a României nu trebuie să fie cu NATO, ci cu SUA”. Evident, e singura cale pentru ”a avea garanții de securitate într-o zonă plină de turbulenţe, în special din cauza Rusiei”.

Și, desigur, ideea e că rușii pot ”ataca” oricând România, dar noroc cu americanii! Și nu cu europenii, alde nemții!

”Relația voastră nu e cu NATO, ci cu SUA”!

“Relația dumneavoastră nu este în primul rând cu NATO, ci cu SUA - alţi membri ai Alianţei, Germania...nu este clară poziția lor”, spune Friedman. ”Poziţia americanilor este însă clară”.

Friedman avertizează România: Dacă nu faceți asta, deveniți colonie!

Sigur că da! Aceleași gulgute anti-germane i le-a vândut și lui Dragnea, de a ajuns să atace Germania pe față… până a ajuns la pușcărie! În timpul acesta, da ”Poziţia americanilor este însă clară”, adică au susținut-o pe Kovesi, DNA și tot ce a însemnat sabotare și blocare a guvernelor PSD – mișcări de stradă, presă anti-PSD, reclamă negativă în afară, critici radicale ale oficialităților!

La fel cum în 2012 l-au susținut pe Băsescu contra votului a peste 7 milioane de români, iar peste 2 ani, creierul (victoriei) USL, Dan Voiculescu, intra în pușcărie după o făcătură de proces! Nu nemții sau rușii au fost atunci cei care s-au băgat, ci americanii!

La fel acum, în urma unui bombardament mediatic și de influențare pe toate căile s-a răsturnat votul majoritar din 2016, iar peste doi ani jumătate creierul victoriei PSD+ALDE, Liviu Dragnea, e băgat în pușcărie, tot pe o făcătură de proces, cu ”justiția”, presa și ”mișcarea civică” susținute din același loc – care nu este sigur Rusia și nici chiar Germania!

Deci, da, e așa cum spune Friedman, ”Poziţia americanilor este însă clară”!

Senzațional: TVR habar n-are de ciordeala Bechtel!

Dar, atenție la ce trântește acum Friedman: ”Am mers prin Transilvania și drumurile… Un drum de o oră îl faci în vreo patru. Pentru militari aşa ceva nu e acceptabil. Aveţi nevoie de infrastructură bună”.

Păi, să-i aducem aminte șmecherului că Bechtel e firmă americană asociată chiar campaniei politice americane la vârf – și să-i reamintim traseul pe care trebuia să-l aibă autostrada: Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Zalău, Oradea. Da, aveam nevoie de infrastructură bună în Transilvania și atunci, când americanii au ciordit banii fără să facă nimic!

Și să-i aducem aminte de asta și reporterului TVR Adelin Petrișor, care în interviul pe care i l-a luat lui Friedman era în extaz, uitase să pună măcar acolo, o întrebare: ”Domnu Friedman, dar cu Bechtel, ceva dolari înapoi, dar cu vreun offset militar adevărat, dar cu rușii ăia care tot atacă de atâția ani, dar numai pe planuri matale?...”.

Sau cum e cu sutele de investitori americani pe care îi anunțau acum aproape doi ani alde Klemm și Tudose?... Sau cu baza aia ”de anvergură” din Transilvania pe care o propunea anul trecut Friedman ca să nu ”devenim colonie”?... Chiar nimic, Adelin Petrișor?  

Un nou număr în spectacolul de circ: SUA love Turcia!

În fine, ”geostrategul” a mai adăugat un număr nou spectacolului său - citiți aici îmbârligare:

”Întreaga regiune este instabilă, dar se îndreaptă spre o nouă stabilitate și cred că Turcia va ieși din acest proces cu mult mai multă putere. Cred că România va ieși la fel. Nu cred că Rusia va avea capacitatea să facă același lucru pe termen lung. Pe termen scurt, va avea însă puterea să creeze probleme”, spune George Friedman.

Și urmează ”capodopera”: „Cel mai important punct în relația dintre SUA și Turcia este în Incirlik, baza aeriană - e o foarte importantă poziţie pentru SUA, Turcia nu amenința niciodată acea poziție, noi nu am zis că plecăm, așa că inima legăturii este puternică. F-35…acestea sunt aspecte mai puțin importante”.

Adică după ce piloții instruiți în SUA au încercat un puci, după ce Erdogan le-a tăiat curentul la bază și după ce de atunci îi pune la punct pe americani cu fiecare ocazie, vine Friedman cu gogoșile lui! ”Inima legăturii este puternică, F35 nu contează!...” Pe bune? SUA is Love, știe toată lumea! Sloganul NATO este ”Make love, not war!”.

”Români, iubiți-vă cu Erdogan!”

”Mereu am prezis că puterea în regiunea Mării Negre va fi Turcia, nu Rusia. Federaţia Rusă e în declin, face ce poate, însă nu mai e ceea ce a fost. Turcia va fi o putere în Balcani, în Mediterana. Vedem acum cum Turcia se adună și stă la masă cu SUA și Rusia, de la egal la egal, nu ca un partener mai mic”.

Acum povestea cu declinul Rusiei e veche, ba chiar acum câțiva ani i se prezicea falimentul! Turcia a fost și este o putere regională, dar, de fapt, ”regiunea” e ceva mai extinsă.

În privința faptului că ”stă la masă, de la egal la egal” – numai SUA a avut și are pretenția de sta la masă arogându-și calitatea de ”dominant”, relației Rusiei și Turciei contemporane au fost permanent bazate pe egalitate și respect reciproc.

”Cred că va trebui să lucrați cu Turcia, dar și turcii și românii înțeleg cum se fac afacerile”, spune Friedman. Păi nu-l dați voi și ciracii voștri locali drept exemplu negativ pe Erdogan? Nu e el ”ne-democratul”?

Ce s-a întâmplat după ce am ascultat sfaturile lui Friedman?

George Friedman este unul dintre cei care i-au băgat în cap lui Dragnea ideea mutării ambasadei din Israel la Ierusalim. Ca o coincidență, ambasadorul SUA în Israel, principalul vector al demersului american) este tot un Friedman, David.

Urmând sfaturile, Dragnea a ajuns la pușcărie, România a pierdut voturile arabilor la ONU și locul în Consiliul de securitate, iar PSD voturile familiilor mixte din țările arabe, care de obicei votau cu social democrații.

”Dumneavoastră ați descoperit că vă trebuie un aliat. Aveți acel aliat, ați făcut ce trebuia făcut. Asta înseamnă că vulnerabilitatea dumneavoastră în regiune scade. Una e să ai de-a face cu România și altceva să ai de-a face cu românii și americanii”.

Asta așa, de final. Da, rezumând, sfaturile lui Friedman și ”alianța” au adus cam următoarele, sub semnul ”pericolului” rus, terorist sau al afectării ”statului de drept”:

- Pentru țară: cheltuieli uriașe, relații diplomatice proaste cu multe state altădată partenere, imixtiunea în treburile interne, impunerea unor decizii privind resursele și economia;

- Pentru populație: stres și un nivel al încălcării dreptului la viață privată fără precedent, exacerbarea instrumentelor de forță (mai ales procuratura) la nivel de dictatură;

- Pentru PSD și partide cu tentă națională: scădere în sondaje sau chiar cvasi-dispariție, în cazul unora (PRM, UNPR);

- Pentru Liviu Dragnea, Dan Voiculescu și alte personalități politice: pușcărie, blam internațional etc.

Deci, pe scurt, cam acesta e ”înțeleptul” și ”geostrategul” care aburește și vinde gogoși cui îl ascultă – după care îl mai și bagă în belea pe respectivul. Atât și nimic mai mult, nici un beneficiu, doar gulgute!

P.S. Ia să vedem, acu, după ce Dragnea a fost băgat la pușcărie, ce se va alege de combinația cu Israel? Poate nu uită data viitoare Adelin Petrișor să-l întrebe pe „geostrategul”.