Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Evaluare Națională 2019 – lista centrelor de examen din București

Potrivit Calendarului Evaluării Naționale 2019, absolvenții clasei a VIII-a vor susține prima probă, cea scrisă la Limba și Literatură Română, în data de 18 iunie.
Sputnik

BUCUREȘTI, 12 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a dat publicității lista centrelor din fiecare sector în parte, unde vor fi susținute probele din cadrul Evaluării Naționale 2019, de către absolvenții clasei a VIII-a.

În total, sunt 205 de asemenea centre de examen.

Astfel, în sectorul 1 sunt 41 de centre de examen, în sectorul 2 sunt 42 de centre, în sectorul 3 sunt 35 de centre, în sectorul 4 – 28 de centre, în sectorul 5 – 27 de centre, iar în sectorul 6 – 32 de centre.

Lista centrelor de examen poate fi consultată pe ismb.edu.ro

Calendar Evaluare Națională 2019

Peste numai șase zile, absolvenții claselor a opta din România vor susține proba de Limba și Literatura Română. Acest examen va dura două ore, începând cu ora 9.00.

Calendar Evaluare Națională clasa a VIII-a 2019

Examenul va avea loc în săli de clasă supravegheate video și audio.

Următoarea probă scrisă, cea de Matematică, se va desfășura în data de 20 iunie, iar ultima probă, de Limba şi Literatura Maternă - pentru elevii care au studiat această disciplină este programată în data de 21 iunie, informează edu.ro

Data de 25 iunie 2019 se anunță a fi una încărcată de emoție atât pentru elevi, cât și pentru părinți. Și aceasta fiindcă atunci se afișează primele rezultate. Totul se va face până la ora 12.00. Procedura este urmată de înregistrarea contestațiilor, în intervalul orar 14.00-20.00.

Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

Ulterior afișării rezultatelor, în perioada 3 - 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a și părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeași procedură și absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admiși în licee din alt judeţ.

Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fișelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4  - 8 iulie.