Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Mesaj de ultimă oră transmis democraților de coaliția PSRM – ACUM

Exponenții coaliției de guvernare s-au adresat în această seară către deputații democrați. Cu ce apel a venit coaliția de guvernare către opoziția parlamentară.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 iun – Sputnik. Deputații coaliției PSRM-ACUM au invitat astăzi opoziția parlamentară să vină la ședințele Parlamentului. Vicepreședinții Legislativului, Ion Ceban și Alexandru Slusari, și deputatul ACUM, Igor Grosu, au anunțat, în această seară, că îi așteaptă pe cei 40 de deputați din opoziție la ședințele Parlamentului. Este vorba despre 30 de deputați din fracțiunea PDM, 7 – din fracțiunea Partidului Șor și 3 deputați neafiliați.

Grosu a declarat că Parlamentul și-a început activitatea, iar pentru a debloca situația politică, așa cum a propus PDM, este necesar ca și parlamentarii din opoziție să vină la ședințele forului legislativ.

”Invităm opoziția parlamentară, fracțiunea PDM, să revină în Parlamentul legitim, la muncă. Parlamentul este funcțional, avem Guvern legitim, instituțiile trebuie lăsate să funcționeze”, a declarat Grosu.

Totodată, exponenții coaliției de guvernare s-au adresat către PDM cu apelul ca să evacueze persoanele dislocate în preajma celor mai importante instituții guvernamentale, astfel ca să le permită accesul noilor membri ai Executivului condus de premierul ales, Maia Sandu.

Partidul Democrat din Moldova a chemat astăzi partidele politice parlamentare la dialog pentru deblocarea crizei politice profunde în care a ajuns Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PDM, Andrian Candu, după o întrevedere conducerii Partidului Democrat cu ambasadorii Uniunii Europene, la care s-a discutat situaţia politică actuală.

”Luând în considerare prevederile legale ale Constituţiei şi recentele decizii ale Curţii Constituţionale, la ora actuală suntem într-un blocaj juridic. Acest blocaj este periculos, deoarece poate avea efecte negative asupra instituţiilor statului, care activează în baza legii. Am analizat zilele acestea şi experienţa altor state. Suntem lipsiţi de soluţii juridice, deoarece deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, nu pot fi revizuite sau anulate. Pentru a nu ne aprofunda şi mai mult în acest blocaj, politicul trebuie să găsească soluţii politice, aşa cum ne-au recomandat inclusiv toţi partenerii internaţionali”, a declarat Andrian Candu.

În vederea iniţierii dialogului şi evitării escaladării tensiunilor, PDM a lansat o invitaţie la discuţii partidelor politice parlamentare – PSRM şi blocul ACUM. În acest sens, Partidul Democrat a creat o echipă de negociatori, condusă de vicepreşedintele PDM, Vladimir Cebotari.

Andrian Candu a exprimat disponibilitatea PDM de a discuta un spectru larg de subiecte, legate de găsirea căilor legale pentru ieşirea din actualul blocaj politic. Democratul a venit cu îndemnul către politicieni de a se abţine de la escaladarea tensiunilor şi promovarea speculaţiilor.