Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Tragedie - medic mort în timpul gărzii, revoltă în sistem

Nenorocirea s-a petrecut la un centru de permanență din județul Bihor – nu este pentru prima dată când medicii mor în timpul gărzilor.
Sputnik

BUCUREȘTI, 8 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Anunțul despre moartea medicului din Bihor a fost făcut de medicul primar Livia David, din Craiova. Aceasta a explicat că Ștefan Quai, colegul său, era primul medic de familie din Bihor care avea contract privat cu Casa de Asigurări de Sănătate – omul își amenajase spațiul din casă pentru cabinet medical pe vremea când toți lucrau încă în cabinetele de stat.

Medic, după ce a fost umilit de un pacient – ”Nu ne rămâne altceva de făcut”

”Nu a mai apucat să iasă din garda efectuată la CP. Abia ieșise la pensie, mai făcea gărzi la Centrul de Permanență pentru a fi încă activ. Se mutase din Oradea mai la sat pentru a fi mai liniștit și pentru a se putea ocupa mai mult de nepoți”, a scris medicul David, potrivit stiripesurse.ro

Colegii medicului decedat spun că nu munca sau lipsa banilor omoară prematur un medic de familie din România, ci lupta pentru respect, pentru recunoaștere și pentru puțin sprijin.

Medicul primar din Craiova a postat anul trecut o listă cu peste 40 de medici care au murit în timpul gărzilor, cerând autorităților ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă.

„Alo! Ministerul Sănătății! Colegiul Medicilor... Nu credeți că deja s-a depășit orice limită? Cum ne apărați voi interesele, nouă, ca breaslă? Câți mai trebuie să murim? Deja nu mai putem rămâne pasivi la nenorociri ca aceasta!”, a mai precizat medicul din Craiova.

Reamintim că, la finalul lunii mai, celebrul medic Grigorescu Dan din Brașov prezenta situația dramatică în care se află medicii, nevoiți să se confrunte cu lipsa de respect al unor pacienți. Sputnik a prezentat întreaga poveste aici

Până la acest moment, Ministerul Sănătății nu a ieșit cu vreun punct de vedere legat de moartea medicului din Bihor.