BUCUREȘTI, 6 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Colaborarea dintre autoritățile locale și Direcțiile de Sănătate Publică este menită să pună în aplicare planul de măsuri pentru asigurarea asistenței medicale în zonele afectate de inundații.
Direcțiile de Sănătate Publică de la nivelul întregii țări vor asigura, în special, supravegherea populației din punct de vedere epidemiologic, scopul fiind preîntâmpinarea apariției epidemiilor. De asemenea, calitatea apei potabile din zonele afectate de inundații va fi monitorizată, iar fântânile vor fi dezinfectate.
Acolo unde va fi cazul, se va asigura asistenţa medicală de urgenţă pentru toate persoanele aflate în dificultate şi vor fi verificate stocurile de medicamente, materiale necesare, dezinfectanţi, vaccinuri pentru acordarea asistenţei medicale pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Mai mult se va suplimenta personalul medical, în funcție de necesități, arată Ministerul Sănătății, precizează hotnews.ro.
Se va asigura transportul femeilor însărcinate, al persoanelor în vârstă care suferă de boli cornice, dializaților și copiilor ce au nevoie de servicii medicale.
În situații deosebite, reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică vor înregistra populația afectată în scopul declanșării campaniilor de vaccinare contra hepatitei A și tetanosului.
De asemenea, se va realiza supravegherea condițiilor de igienă în adăposturile temporare organizate pentru persoanele sinistrate, rămase fără adăpost. Direcțiile de Sănătate Publică vor avertiza medicii de familie să asigure asistență medicală în permanență și să monitorizeze starea de sănătate a populației din zonele afectate.
La rândul său, populația trebuie să consume apă îmbuteliată, nu din fântâni sau de la robinet, să folosească, pentru prepararea alimentelor, apa fiartă și răcită, să consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic, să respecte igiena individuală, iar la primele semne de boală să se prezinte la cel mai apropiat medic sau spital.