Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Șocant! Papa Francisc târât în mijlocul unui scandal interetnic de către UDMR

UDMR folosește orice ocazie pentru a pune gaz pe foc în relațiile româno-maghiare. Nici Papa Francisc nu a scăpat: UDMR îi folosește vizita pentru a provoca o nouă ceartă pe motive etnice
Sputnik

BRUXELLES, 4 iunie - Sputnik, Daniela Porovăț. Venit în România să aducă un mesaj de pace și de înțelegere interetnică și interconfesională, Papa Francisc nu a scăpat de uneltirile UDMR care a văzut în trecerea Papei prin Transilvania o ocazie să stârnească iarăși o ceartă cu românii.

„Am cerut SPP, în numele Grupului UDMR din Camera Deputaţilor, printr-o adresă trimisă d-lui Pahonţu, explicaţii în legătură cu unele informaţii apărute potrivit cărora reprezentanţi ai SPP au cerut imperativ organizatorilor vizitei Papei Francisc la Şumuleu Ciuc îndepărtarea de pe veştmântul purtat de Suveranul Pontif a cuvintelor în limba maghiară şi a altor cuvinte legate de acest eveniment. Dacă a venit de la SPP este ilegal să obligi ca instituţie a statului pe cineva, Biserica Catolică, să facă aşa ceva. SPP nu are nicio atribuţie legată de limba minorităţilor naţionale", a venit declarația liderului Grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila pentru Mediafax.

Așadar, UDMR recunoaște că voia să folosească venirea Papei în Transilvania pentru a-și atinge scopurile politico-etnice. Pentru că nu i-a reușit, încearcă măcar să stârnească un scandal după plecarea Papei, pe principiul că tot ce se întâmplă în Univers reprezintă un afront adus comunității maghiare.

Această isterie a UDMR aruncă o umbră asupra vizitei Papei Francisc în România și demonstrează, încă o dată, că liderii maghiari nu vor ezita să folosească niciun prilej în a murdări România și în a provoca scandaluri interetnice.