BRUXELLES, 3 iunie - Sputnik, Daniela Porovăț. Nu e cazul de negativism: vizita Suveranului Pontif a fost, cu siguranță, un eveniment important pentru România și o reușită. Pentru un popor care a cunoscut în ultima vreme doar dispute și lupte intestine, în care nu au fost angrenate doar partidele, ci și pături largi ale populației, un week-end în care să se vorbească despre iubire și pace a fost ca o rază de soare peste un ținut întunecat.
De aici se naște și prima întrebare: de ce este nevoie ca cineva din afară să aducă pacea? Românii au și ei resursele lor spirituale, dar acestea sunt ținute la ”respect”, adică marginalizate. Vizita Papei ar fi putut să fie unul din evenimentele sacre ale calendarului, iar nu ”evenimentul” unic și irepetabil, ca și cum ar fi avut loc într-un ținut păgân care abia acum descoperea binefacerile credinței!
Un alt punct atins a fost încercarea Papei de a trece peste asperități și de a îndemna la împăcare între români și maghiari, între diferitele Biserici, culminând cu actul în care și-a cerut iertare comunității rome pentru discriminare. Desigur că nu se poate aștepta de la nimeni să facă pace și să rezolve toate problemele în timpul unei singure vizite, nici să atingă toate punctele nevralgice ale istoriei unui neam. Totuși, dacă a avut înțelepciunea să ceară iertare pentru discriminare unei minorități, Papa putea să dea dovadă de suprema înțelepciune și să-și ceară iertare și majorității.
O pagină uitată din istoria românilor este cea din Transilvania atât de lăudată și apreciată de Papa Francisc, în care românii erau doar tolerați religios de către Bisericile vestice printre care se număra și Biserica Catolică. Doar de aceea a apărut Biserica Greco-Catolică, ca o modalitate pentru o parte a populației majoritare de a fi recunoscută și de a ieși din statul de inferioritate. Nu poate Biserica Catolică să își asume nedreptățile socio-politice ale stăpânirilor vremelnice, desigur, dar asuprirea religioasă a fost într-o bună măsură și responsabilitatea ei.
Da, e greu să recunoști că românii din Transilvania au fost batjocoriți și călcați în picioare inclusiv religios de către Bisericile occidentale și că cei care nu au trecut la Biserica Greco-Catolică au fost prigoniți la fel cum au fost prigoniți și cei din Biserica Greco-Catolică, mai târziu, atunci când nu au vrut să renunțe la Biserica lor. Dar dacă tot e ceasul împăcării, nu sunt toți martirii la fel și nu merită toți cei care au suferit pentru credința lor aceeași recunoaștere?
Nu este cazul să ne batem în martiri, cu siguranță ei nu și-ar dori acest lucru, dar nici nu-i putem beatifica pe unii și îngropa în uitare pe ceilalți, adică pe cei care au suferit și au fost martirizați din cauză că s-au împotrivit trecerii forțate la Biserica Greco-Catolică! Istoria arată că, în epoca de expansiune a greco-catolicismului, mănăstirile care au vrut să rămână ortodoxe au fost distruse cu tunul. Și lor trebuia Papa să le ceară iertare...
Până la urmă, se ajunge întotdeauna la același punct de răscruce: românilor li se cere și chiar dau dovadă de toleranță, își recunosc greșelile și fac toate retrocedările posibile: spirituale, materiale, morale. Dar românilor ortodocși cine le retrocedează secolele de împilare din Transilvania, că doar pe munca lor s-a construit totul? Cine le retrocedează secolele în care nu aveau voie să își facă biserici, nu aveau voie să intre în orașele controlate de alții și erau pedepsiți crâncen dacă se ridicau să își revendice drepturile?
Poate că Vestul trebuie să aibă monopolul nu doar pe resursele materiale, ci și pe cele spirituale, iar lumina să vină în mod obligatoriu de acolo, cum observa Ion Cristoiu. Nu-l putem bănui pe Papă de intenții rele. Să spunem însă că el a citit doar istoria ultimului secol, iar trecutul românilor merge mult înapoi. Acolo, în negurile timpului, Papa ar fi putut găsi motive foarte serioase să își ceară iertare și majorității, nu doar minorității...