BRUXELLES, 1 iunie - Sputnik, Daniela Porovăț. Aflat în pelerinaj la Șumuleu Ciuc, Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioși la conviețuire în pace și a adăugat că pelerinajul aparține moștenirii Transilvaniei, ”dar aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă, participă la ele și credincioși de alte confesiuni, și este simbolul dialogului, al unității și al fraternității, un apel de a recupera mărturiile de credință devenită viață”.
„A peregrina însemnă a fi conștienți că venim ca popor în casa noastră, că avem conștiința că formăm un popor, un popor a cărui bogație stă în miile sale de chipuri, în culturi, limbi și tradiții, sfântul popor credincios al lui Dumnezeu, care, împreună cu Maria este pelerin, cântând milostivirea Domnului”, a mai spus Sfântul Părinte.
Papa Francisc a făcut referire și la trecut: ”Evenimentele complexe și triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot să constituie un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult-râvnită conviețuire fraternă. A peregrina înseamnă a privi nu atât la ceea ce am fi putut fi, ci mai degrabă la tot ceea ce ne așteaptă și nu mai putem amâna”, a fost mesajul său fără echivoc.