Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Bannon, fără milă: ”Integrarea europeană a murit pe limba ei”

Steve Bannon, fostul strateg al președintelui Trump, a declarat după alegerile europarlamentare că ”integrarea europeană a murit pe limba ei” și a făcut predicții despre viitorul suveraniștilor.
Sputnik

BRUXELLES, 28 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Fostul strateg al Casei Albe, Steve Bannon, implicat în ultima vreme în reunificarea suveraniștilor la nivel european, a declarat pentru Associated Press că rezultatele alegerilor europarlamentare arată că ”Europa este în implozie și că lupta tradițională între stânga și dreapta a fost înlocuită de bătălia dintre forțele naționaliste și cele globaliste”.

”Popoarele își iau țările înapoi și este doar începutul. Tendința va deveni tot mai puternică în timp”, a mai spus Bannon. El a prezis formarea unui supergrup al partidelor eurosceptice în Parlamentul European care va bloca orice încercare de a adânci integrarea între statele membre ale Uniunii. ”Fiecare zi va fi ca Stalingrad”, s-a exprimat plastic fostul strateg al Casei Albe.

PPE nu va colabora cu euroscepticii în Parlamentul European - liderul grupului

Bannon a uimit lumea politică și analiștii când s-a mutat în Europa și a început să militeze pentru unificarea mișcărilor suveraniste din interiorul Uniunii. El a avut întâlniri cu Salvini, Viktor Orban, Marine Le Pen și a participat la mitingurile și evenimentele acestora, înființând și propria ”Mișcare” cu sediul la Bruxelles, al cărei scop era să reunească partidele de orientare suveranistă pentru ca acestea să poată schimba viitorul Europei.

Bannon a fost și subiect de dispută electorală în campania pentru europarlamentare, Marine Le Pen fiind acuzată că are legături prea strânse cu strategul american. Acest lucru demonstrează însă lipsa de logică a globaliștilor, care acuză suveraniștii ba de legături cu Rusia, ba de legături cu America, ceea ce este un non-sens. Bannon a avut totuși un rol important deschizând ușile între partide și lideri care nu aveau anterior un contact direct, cum este cazul colaborării dintre Salvini și Viktor Orban.